Consultaţii pentru depistarea cancerului buzei
Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a organizat miercuri şi joi campania de consultaţii pentru depistarea cancerului buzei, la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”. Potrivit unui comunicat al ASSMB, scopul campaniei îl reprezintă prevenţia, în condiţiile în care incidenţa cancerelor cavităţii bucale creşte de la an la an. „Mulţi pacienţi ajung prea târziu la medic, iar soluţiile terapeutice în fazele avansate ale bolii sunt limitate”, se arată în comunicat.
Campania se află deja la a treia ediţie, după cele de anul trecut din iunie şi octombrie. Atunci, aproape 200 de pacienţi au primit consultaţii, iar dintre aceştia, 14 prezentau leziuni premaligne şi maligne. În 2016, peste 500 de români au fost diagnosticaţi cu cancer de buză, iar concluziile au fost îngrijorătoare: 1 din 10 a fost diagnosticat cu o formă de cancer a cavităţii bucale, o medie care depăşeşte cu mult pe cea europeană.
„Semnalaţi orice apare anormal la nivelul cavităţii bucale: o excrescenţă, o leziune ulceroasă, o mobilitate anormală a dinţilor, chiar dacă nu prezintă nici un fel de leziune, dar încep să se mişte. Uneori, leziunile acestea maligne intraosoase determină o topire a osului şi atunci apare mobilitatea”, explică profesorul Alexandru Bucur, şeful Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.