Consum record de electricitate

Un articol de: Oana Nistor - 10 Ianuarie 2017

Consumul naţional de electricitate a fost ieri-dimineaţă cu 10% mai mare comparativ cu aceeaşi zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW, potrivit datelor Transelectrica, citate de Agerpres.
Astfel, consumul total era asigurat în proporţie de 31,17% din surse hidro, 30,08% cărbune, 22,16% hidrocarburi, 13,47% nuclear, 2% eolian, 0,62% fotovoltaic şi 0,50 biomasă. Producţia naţională era de 10.179 de MW, diferenţa de 932 de MW reprezentând exporturi.