Controalele vor continua cu celelalte universităţi particulare

Data: 20 Iulie 2009

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, vineri, că deciziile în cazul Universităţilor „Spiru Haret“ şi „Petre Andrei“ din Iaşi au fost date pentru că la aceste două instituţii problemele erau acute şi nu suportau amânare, iar evaluarea va continua şi la celelalte universităţi private. „Am început cu «Spiru Haret» şi «Petre Andrei» pentru că problemele erau acute. Nu mai puteam amâna luarea unor decizii. Vom continua şi cu celelalte universităţi“, a declarat Andronescu, la Iaşi.

Ministrul Educaţiei a afirmat că, în ceea ce priveşte controlul început la Universitatea „Spiru Haret“ nu s-a pornit de la ideea că există nereguli. „Vrem să vedem cum stau exact lucrurile. Am trimis o comisie de control la «Spiru Haret», formată din specialişti cu expertiză. Nu am pornit de la ideea că sunt nereguli. Trebuie să ştim dacă documentele respective au fost realizate conform procedurilor normale“, a spus Andronescu, conform Mediafax. În ceea ce priveşte Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, Andronescu a spus că nu a fost respectată legea de înfiinţare a instituţiei. „La «Petre Andrei», toate structurile universitare trebuiau să treacă de la Fundaţia «Petre Andrei» la Universitatea «Petre Andrei», dar numai o parte dintre structuri au făcut trecerea. Cealaltă parte a rămas la Fundaţie şi s-a asociat cu o altă fundaţie, «Apollonia». Trebuie intrat în legalitate, iar eu asta le-am spus şi reprezentanţilor universităţii“, a spus ministrul. Rectorul Universităţii „Petre Andrei“, Doru Tompea, confirmat recent în această funcţie printr-un ordin al ministrului Educaţiei, a spus că instituţia face doar preînscrieri de candidaţi pentru facultăţile universităţii, urmând ca după 1 octombrie tinerii să poată deveni studenţi în condiţiile în care ministerul va emite un ordin de înmatriculare, conform Mediafax. La Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi s-au format, de câţiva ani, două grupuri, ambele revendicându-şi conducerea instituţiei. Unul dintre grupuri este constituit în jurul lui Doru Tompea, iar cealalt este condus de Niculae Niculescu, cele două grupări funcţionând cu senate separate şi cu rectori diferiţi. Niculae Niculescu a anunţat că a atacat în Justiţie ordinul ministrului prin care Doru Tompea a fost confirmat drept noul rector al universităţii, considerând documentul drept ilegal. Pe de altă parte, pentru prima dată de la înfiinţarea sa, Universitatea „Spiru Haret“ este controlată, începând de vineri, de către inspectorii Ministerului Educaţiei, care vor verifica situaţia cataloagelor, a înscrierilor şi a eliberării actelor de absolvire, precum şi documentele privind şcolarizarea studenţilor. Şeful Departamentului Juridic şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei, Gabriel Ispas, a declarat că inspectorilor li s-a permis accesul în clădirea centrală a Universităţii. El a spus că, având în vedere volumul foarte mare de documente care trebuie verificate, nu se poate preciza cu exactitate data la care va fi încheiat acest control, conform Mediafax.