Conturi pentru donaţii destinate sinistraţilor
Guvernul a deschis trei conturi în care cetăţenii sunt invitaţi să doneze bani pentru sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii. Conturile au fost deschise la sucursala BCR sector 1, astfel: pentru lei - RO20RNCB0072049685380022; pentru euro - RO90RNCB0072049685380023; pentru dolari - RO63RNCB0072049685380024. „Ca urmare a inundaţiilor care au afectat judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Maramureş, Neamţ şi Suceava, diverse persoane fizice şi juridice şi-au exprimat dorinţa de a face donaţii pentru ajutorarea localităţilor şi a familiilor afectate“, a informat Secretariatul General al Guvernului.