Cooperare creştină la nivel paneuropean
La Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit ieri pe Excelenţa Sa domnul Wojciech Zajaczkowski, ambasadorul Republicii Polonia în România, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
În cadrul întrevederii, domnul ambasador a apreciat relaţiile tradiţionale dintre cele două popoare de-a lungul istoriei şi a considerat că acestea pot fi dezvoltate şi mai mult, în contextul în care România şi Polonia sunt ţări membre ale Uniunii Europene. În acest sens, domnul ambasador a subliniat contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la îmbogăţirea patrimoniului cultural-spiritual european, arătându-se interesat de relaţiile Ortodoxiei româneşti cu alte Biserici Ortodoxe din ţări vecine României, care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Părintele Patriarh a reliefat necesitatea ca, într-o Europă din ce în ce mai secularizată, Bisericile să promoveze cu mai multă stăruinţă valorile creştine şi să coopereze la implementarea unor programe social-filantropice şi cultural-educaţionale la nivel european. Un model de cooperare între cultele creştine din Europa - a subliniat Patriarhul României - îl constituie buna conlucrare, de peste trei decenii, dintre Conferinţa Bisericilor Europene (care reuneşte 126 de Biserici ortodoxe, anglicane, protestante şi vechi catolice) şi Consiliul Conferinţelor Episcopale Catolice din Europa. În acelaşi timp, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române consideră că este foarte importantă implicarea autorităţilor, inclusiv a Bisericilor din statele aflate la graniţele Uniunii Europene (ca în cazul Poloniei şi României), în derularea unor proiecte comune regionale, cu ţările din vecinătate. Astfel de iniţiative pot contribui la o mai bună cunoaştere a realităţilor proprii Uniunii Europene, evitându-se atât temerile nejustificate, cât şi aşteptările nerealiste din partea cetăţenilor şi a Bisericilor din ţările respective.