Cooperarea benefică dintre medicină și spiritualitatea creștină
Cu multă bucurie salutăm pe toţi participanții la cea de-a 17-a Reuniune Anuală a Societății Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică (EABM), care se desfășoară în perioada 17-20 octombrie la Iași. Totodată, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să binecuvânteze această importantă întrunire ştiinţifică şi pe toţi organizatorii ei.
Medicina este într-un mod deosebit spaţiul de interferență a științei cu spiritualitatea, scopul comun al acestei interferențe fiind vindecarea bolnavului printr-un act medical realizat cu credinţă în Dumnezeu, Izvorul vieţii.
Progresul rezultatelor din aria ştiinţelor medicale a devenit astăzi remarcabil, deschizând numeroase punți de legătură cu spiritualitatea creştină. Viaţa duhovnicească, trăită în sânul Bisericii, compasiunea şi solidaritatea practicate în mijlocul comunităților creştine, ca dovadă a autenticității vieţii spirituale, sunt astăzi confirmate de numeroase cercetări ca fiind efecte benefice ale credinţei şi rugăciunii asupra sănătăţii spirituale şi trupeşti.
Cercetările medicale demonstrează potențialul terapeutic al iubirii, al compasiunii, efectele benefice ale altruismului asupra sănătăţii, implicațiile voluntariatului asupra parametrilor de sănătate. Compasiunea creşte rezistența persoanelor angajate în îngrijirea bolnavilor, în faţa suferinţei; asistența medicală dublată de compasiune fiind resimțită ca împlinire sufletească. Inima bună este medicament întăritor pentru inima sănătoasă, tot aşa cum iertarea diminuează ostilitatea, adversitatea, reduce stresul şi sporește calitatea vieţii celui care iartă.
Viața luminată de credință, practicile specifice spiritualității creștine în special, promovează efectele benefice ale dimensiunii spirituale a asistenței medicale acordată în spitale, a unei conduite și maniere de acțiune sănătoase, la nivel personal, familial și comunitar.
Prin activitatea sa, medicul se apropie mult de preot, fiind martor la naşterea omului, la creşterea lui şi, adesea, la moartea lui. Încercând mereu să diminueze suferinţa, să prelungească viaţa, să restaureze coordonatele ei, medicul are, la fel ca preotul, o situare privilegiată în câmpul vieţii şi al activității, trăind mereu, chiar în experiența de fiecare zi, misterul vieţii şi miracolul vindecării.
Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să împletim spiritualitatea rugăciunii cu ştiinţa medicală şi cu toate celelalte discipline care au ca obiectiv omul - coroana creaţiei lui Dumnezeu. Astfel, vom simţi lucrarea iubirii lui Hristos în medici şi în oamenii care se roagă pentru sănătatea semenilor.
În semn de apreciere pentru activitatea deosebită desfășurată în slujirea aproapelui, acordăm Diploma și medalia omagială 2024 - „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, domnului prof. univ. dr. Grigore Tinică, președintele Congresului și directorul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași.
Cu preţuire şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat participanților la cea de-a 17-a Reuniune Anuală a Societății Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică (EABM), care se desfășoară în perioada 17-20 octombrie, la Iași.