Copiii Centrului social „Best Life“ în pelerinaj la Mănăstirea Prisaca

Data: 03 August 2014

Copiii Centrului social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat săptămâna trecută Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ - Prisaca, din judeţul Dolj. Micuţii au fost însoţiţi de specialiştii aşezământului social şi de preotul Sorin Dumitru, director al Centrului de pelerinaje „Sfântul Nicodim“. Cu acest prilej, cei mici s-au rugat în cele două biserici ale sfintei mănăstiri, iar pr. Sorin Dumitru le-a vorbit despre modul în care sunt construite bisericile ortodoxe şi despre semnificaţia icoanelor. La final, ei au primit câte o icoană de la măicuţele care vieţuiesc la mănăstire. În continuare, copiii au vizionat o expoziţie de pictură pe vitralii, unde pictorii le-au explicat cum sunt realizate vitraliile şi le-au arătat cum se pictează pe sticlă. „Activitatea se înscrie în programul Şcolii de Vară, care în această perioadă se desfăşoară la Centrul social pentru copii «Best Life» şi pentru care ne-am bucurat de sprijinul Centrului de pelerinaje «Sfântul Nicodim». Copiii au fost încântaţi pentru că au păşit în această frumoasă mănăstire şi pentru că au văzut, pentru prima dată, cum se lucrează într-un atelier de vitralii“, a precizat Gabriela Popescu, coordonatorul Centrului social pentru copii „Best Life“. (Diac. Ioniţă Apostolache)