Copiii Centrului social „Best Life“, la fabrica de pâine

Data: 13 August 2014

Copiii Centrului social multifuncţional “Best Life“ al Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat zilele trecute o fabrică de pâine din Craiova, unde angajaţii le-au prezentat etapele de prelucrare a produselor de panificaţie. De asemenea, brutarii le-au arătat tehnologia folosită în fabricarea pâinii, iar la final

le-au făcut daruri. „Pentru a se elimina impurităţile, făina se trece prin cernător, de unde ajunge în malaxor, aici se amestecă cu apa, drojdia, sarea, timp de 15-20 de minute, în funcţie de cantitatea de aluat, după care se lasă la dospit. Se scoate din malaxor, se aşază pe masă şi se divizează în mai multe bucăţi, în funcţie de gramajul pâinii. Apoi se modelează în două etape, iar în final se dă forma de pâine“, le-a spus copiilor ing. Cătălin Ionescu, administratorul fabricii. Reprezentanţii Centrului social al Arhiepiscopiei Craiovei spun că astfel de activităţi stârnesc interesul copiilor, aceştia reuşind să descopere modul în care se desfăşoară activitatea în diferite domenii profesionale. „Ne bucurăm că am avut prilejul să le arătăm copiilor de câtă muncă şi dăruire este nevoie pentru fabricarea franzelei. Copiii au fost încântaţi să vadă cum ies din cuptor zeci de pâini şi curioşi să afle cât mai multe despre profesia de brutar“, a precizat Gabriela Popescu, coordonatorul Centrului social pentru copii „Best Life“.(diac. Ioniţă Apostolache)