Copiii de la Centrul „Sfânta Sofia” au primit daruri pentru masa de Paști

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 15 Aprilie 2022

La Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat vineri, 15 aprilie 2022, simpozionul „Când inimile devin flori, așternute în calea Domnului”. A avut loc vernisarea expoziției „Cruci de bucurii prin ochi de copii”, ajunsă la a doua ediție, și celei de icoane pe sticlă și ouă încondeiate, realizate de copii în cadrul atelierelor de creație. La final, beneficiarii centrului au primit daruri din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru pregătirea mesei de Paști.

Simpozionul a fost organizat de prof. Viorica Provian și a cuprins, în deschidere, un program de pricesne interpretate de copiii prove­niți din familii defavorizate de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia”, îndrumați de prof. Lucica Vîlcan. Lucrările expuse ale copiilor au fost realizate sub coordonarea prof. Maria Hondrea și prof. Veronica Florea, curatorii celor două expoziții. Evenimentul face parte din programul amplu al acțiunilor caritabile desfășurate de Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„La acest centru se desfășoară, ca în fiecare an, un amplu program social-cultural și caritativ, avându-i ca beneficiari pe copiii asistați în cadrul acestei instituții. Pe lângă darurile materiale și toate cele necesare pentru pregătirea mesei de sărbătoare, copiii primesc și împăr­tășesc bucuria roadelor mâinilor lor. Au organizat o expoziție, au cântat pricesne și ne-au arătat că munca celor care ostenesc aici zi de zi nu este în zadar, că și ei devin cu fiecare zi oameni buni. Acțiunea de astăzi se încadrează în programul mai amplu al evenimentelor desfășurate la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor în ceea ce pri­veș­te susținerea persoanelor și grupurilor defavorizate. Zilele trecute au fost echipe de voluntari și sponsori care au vizitat centrul de îngrijiri paliative, căminul pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Christiana. Toate aceste acți­uni vor continua și la așeză­mântul pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Pasărea. Vom avea acțiuni similare și la Centrul de zi pentru copii școlari «Sfânta ­Treime» de la sediul Sectorului social al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Tot­o­dată, pregătim pentru săptămâna viitoare și o acțiune caritabilă în localități rurale defavorizate din Protoieria Urlați”, a declarat părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.