Copiii din mediul rural au nevoie de șanse reale la educație

Data: 05 Octombrie 2020

Doar 7,8% din populaţia în vârstă de 30-34 de ani care locuieşte în mediul rural are studii superioare, iar drumul de la sat la universitate este „unul anevoios ”, susţin reprezentanţii World Vision Romania, care derulează un program prin care ajută copiii de la sate să intre la facultate. Începând din 2018, universitățile din România au circa 2.000 de locuri rezervate special pentru absolvenții liceelor din mediul rural.

În contextul în care astăzi, 5 octombrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Educaţiei, fun­dația World Vision Romania trage un semnal de alarmă cu privire la accesul la educație al copiilor din mediul rural.

„Întreaga lună octombrie vom pune pe agenda tuturor şi mai mult subiecte privind educaţia de calitate pentru toţi copiii prin evenimente, campanii şi propuneri reale pentru probleme vechi. (…) Nu putem vorbi cu adevărat despre egalitate de şanse, despre acces echitabil la educaţie, până când nu vom implementa soluţii concrete pentru toţi copiii de la sat ”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision Romania.

Deşi în ultimele două decenii a crescut semnificativ numărul absolvenţilor din învăţământul universitar, ţara noastră încă se plasează mult sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea persoanelor cu studii superioare din totalul populaţiei (26% în 2017, faţă de media UE de 40%).

Cei mai afectaţi sunt, însă, elevii din mediul rural. Părăsirea timpurie a şcolii este un fenomen cu precădere întâlnit în mediul rural din România: rata de abandon a fost de aproximativ 1,5 ori mai mare în unităţile de învăţământ secundar din mediul rural faţă de cele din mediul urban. Pe măsură ce tinerii avansează în sistemul de învăţământ, subreprezentarea celor din mediul rural se amplifică, având cea mai mare valoare în învăţământul superior, arată Strategia Naţională pentru învăţământul terţiar 2015-2020.

Pentru a veni în sprijinul acestor copii, World Vision Romania derulează de 12 ani programul „Vreau în clasa a 9-a”, care îi ajută pe liceenii lipsiţi de posibilităţi materiale cu burse lunare și consiliere școlară. În acest an, în program au fost înscriși circa 700 de elevi de liceu, iar peste 70% dintre cei care au luat bacalaureatul au fost admişi la facultăţi precum Medicină, Chimie, Psihologie, Politehnică, Informatică, Geografie, Finanţe, Inginerie şi Management în Agricultură.

„Programul nostru arată clar că o investiţie de substanţă în aceşti copii le schimbă în mod real viitorul. Mulţi dintre absolvenţii «Vreau în clasa a 9-a» au terminat facultatea, iar unii ne sunt voluntari sau colegi în organizaţie astăzi. Nu am fi reuşit să-i susţinem, însă, fără donatorii noştri - pentru aceşti copii, ei sunt nişte eroi”, a adăugat Mihaela Nabăr.

(Cristina Zamfirescu)