Copiii şi pericolele de pe reţelele de socializare

Data: 11 Feb 2015

Marţi, 10 februarie, în aproximativ 70 de state din întreaga lume, inclusiv România, a fost marcată Ziua Siguranţei pe Internet, care are drept scop promovarea utilizării într-un mod responsabil a tehnologiei online de către minori. Copiii şi adolescenţii accesează internetul cel puţin o oră pe zi, cei mai mulţi fiind conectaţi la o reţea socială.

Manifestările derulate cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet au cuprins o dezbatere cu tema „Soluţii digitale la probleme actuale privind nevoile elevilor din perspectiva digitalizării educaţiei, siguranţei pe Internet, manualelor digitale şi resurselor online“ şi prezentarea rezultatelor „Studiului naţional privind utilizarea internetului în familie“. Potrivit organizatorilor, Salvaţi Copiii România, care coordonează la nivel naţional proiectul Sigur.info susţinut şi de Comisia Europeană, la eveniment au participat reprezentanţi ai sectorului public şi privat, ONG-uri şi experţi. „Dezbaterea a avut ca scop definirea unei metodologii adecvate pentru integrarea în programa şcolară, precum şi în politicile publice din domeniul educaţional, a modalităţilor de predare a siguranţei elevilor pe internet, precum şi a utilizării noilor tehnologii la şcoală”, a informat organizaţia pe site-ul propriu, salvaticopiii.ro.

Din „Studiul naţional privind utilizarea internetului în familie“ reiese că mai mult de trei sferturi dintre copii folosesc internetul zilnic sau aproape zilnic, iar 61% spun că, într-o zi de şcoală obişnuită, petrec pe internet aproximativ una sau două ore. În schimb, într-o zi liberă numărul de ore petrecute pe internet creşte până la trei sau chiar mai multe. Potrivit studiului, citat de Mediafax, vârsta medie la care copiii spun că au început să folosească internetul este de 8 ani, în scădere cu un an comparativ cu datele obţinute prin analiza din 2013.

În ceea ce priveşte scopul pentru care respondenţii folosesc internetul, cei mai mulţi dintre ei recunosc că intră online pentru a-şi face prieteni noi, „aproape toţi copiii care utilizează internetul spun că folosesc cel puţin o reţea socială“, iar 95% dintre ei spun că au profil pe Facebook, însă doar 35% declară că profilul este privat şi 26% parţial privat. Cele mai importante informaţii furnizate de copii pe reţele de socializare sunt fotografiile în care se distinge clar faţa (81%), numele de familie (61%), numele şcolii la care învaţă (59%) şi vârsta corectă (47%). Sunt însă şi copii care au publicat pe profil chiar şi adresa lor de acasă (16%) şi numărul de telefon (10%).

Studiul subliniază un fapt îngrijorător, anume că 55% dintre copii au adăugat persoane necunoscute în lista de prieteni, iar 10% au trimis informaţii personale unor necunoscuţi. Reţelele sociale sunt principalul mod în care copiii iau legătura cu necunoscuţi pe internet (62%), urmate de chat (35%), site-uri de jocuri (17%) şi mesagerie instant (14%).

Totodată, aproximativ 45% dintre copii afirmă că au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în ultimul an în spaţiul virtual. 

În ceea ce priveşte riscurile la care se expun cei care utilizează internetul, Poliţia Română informează că cele mai dese probleme vizate sunt hărţuirea şi abuzul pe internet sub toate formele sale. Părinţii sunt sfătuiţi să supravegheze activitatea copilului pe internet, să instaleze instrumente de filtrare a accesului la internet şi să-şi educe copilul cu privire la autoprotecţia în mediul virtual. În acelaşi timp, poliţiştii îi îndeamnă pe copii să nu ofere persoanelor întâlnite pe internet informaţii personale sau parole. (Oana Nistor)