Copilăria acum o sută de ani

De-a lungul timpului, copilăria a avut înțelesuri diferite față de cele de astăzi. În secolele anterioare, copilul era de mare ajutor la treburile gospodărești sau la munca câmpului, învățând devreme să-și câștige existența. În Primul Război, copiii și-au adus și ei obolul pe altarul făuririi României Mari, mulți dintre ei murind secerați de gloanțe. Există, desigur, și latura luminoasă a copilăriei, regăsită în povestioarele lui Ion Creangă. Astăzi, în vremuri de pace, când copiii noștri se bucură de jocurile exuberantei lor copilării, se cuvine să ne bucurăm și noi alături de ei și să le spunem de ziua lor: La mulți ani, dragi copii!

Există numeroase pagini în literatura universală și inspirate din realitatea crudă a unei epoci sau alta, în care sunt scrise povești triste ale copilăriei. De departe istorioarele din cărțile lui Charles Dickens, precum „Oliver Twist” sau „Prinț și cerșetor”, sunt doar câteva exemple ilustrative. În mod evident, copilăria are și latura ei luminoasă, atât de frumos descrisă de Ion Creangă, încât ar putea oricând să stea la loc de cinste ca o definiție a acestei părți a vieții noastre: „Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie bună şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu’, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-zice”.

Copilăria scurtată de război

Pentru că anul acesta celebrăm Centenarul Primului Război și al Marii Uniri, se cuvine să marcăm și memoria acelor copii care au căzut victime în acel război și care, astfel, nu și-au mai putut trăi copilăria. În mod sigur, România de azi le datorează și lor recunoș­tință. Acești copii români, din vremea Marelui Război, au avut o copilărie scurtă, căci acele vremuri i-a maturizat prea devreme. Drept mărturie stau scrierile memorialistice care ne prezintă o multitudine de cazuri ale copiilor care, în loc să se joace, au cărat muniții, alimente, apă pentru soldați ori au lucrat pământul cot la cot cu mamele lor pentru a suplini lipsa taților aflați pe front. Copilăria în vreme de război e o copilărie chinuită. Muncă, foamete, părinți care mor pe front ori de tifos, copii rămași orfani, copii uciși de bombardamente, copii care se joacă cu grenade abandonate și mor ori rămân infirmi. Acestea sunt elementele copilăriei în vreme de război.

Simbol de curaj

Uneori alinarea și liniștea le este dată de măicuțele din mănăstiri, precum cele de la Văratic ori Agapia, care au grijă de sute de orfani, oferindu-le un adăpost, mâncare și dragoste creștineas­că. Și nu este lipsită de impor­tanță această operă de îngrijire a orfanilor pentru că Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe și mănăstirile din Moldova sunt cele care își asumă rolul de a fi părinții a peste 50.000 de orfani.

Toți acești copii oropsiți au simțit pe pielea lor războiul și au contribuit și ei la victoria României de atunci. Exemplul cel mai ilustrativ este cel al Măriucăi Zaharia, o copilă de numai 12 ani, care a căzut secerată de gloanțele inamice la Mărășești. Curajul și jertfa ei i-au adus cea mai mare cinste făcută unui copil în Marele Război, înmormântarea în cripta eroilor din Mausoleul de la Mărășești. Războiul i-a răpit însă copilăria. Măriuca este simbolul care ne arată peste timp că și copiii și-au adus obolul lor pe altarul făuririi României Mari, făcând sacrificiul suprem pentru țară.

Din fericire, astăzi, trăim vremuri de pace, iar copiii noștri se bucură de jocurile exuberantei lor copilării. Așadar să ne bucurăm și noi alături de ei și să le spunem de ziua lor: La mulți ani, dragi copii!

Istoria Zilei Copilului

În secolul XX s-a pus în discuție existența unei zile internaționale care să celebreze copilul. În 1924, Liga Națiunilor Unite a adoptat Declarația Drepturilor Copilului, iar anul următor, în cadrul Conferinței mondiale pentru Bunăstarea Copilului, desfășu­rată la Geneva, s-a vorbit despre posibilitatea instituirii unei zile internaționale a copilului. S-a simțit nevoia unei astfel de măsuri după un dramatic război mondial, în care milioane de copii au suferit, unii au rămas orfani, alții au fost omorâți sau răniți.

În noiembrie 1949, în capitala URSS avea loc întrunirea Fede­rației Internaționale a Femeilor Democrate, ocazie cu care s-a stabilit ca în „statele prietene” din blocul comunist să fie instituită o zi a copilului, iar data să fie una simbolică - 1 iunie. În 1954, și Adunarea Generală a ONU a stabilit o zi mondială a copilului, pe 20 noiembrie. Câțiva ani mai târziu, la 20 noiembrie 1958, ONU a adoptat Declarația Drepturilor Copilului, iar foarte multe state au decis să sărbătorească această zi drept ziua copilului, în timp ce alte 50 de state au ales ziua de 1 iunie ca zi a copilului.

În România comunistă, ziua copilului a fost celebrată pentru prima dată la 1 iunie 1950, iar de atunci, fără întrerupere, zeci de generații au crescut sărbătorind această zi. Timp de 68 de ani, la 1 iunie, în școli se celebra ziua copilului prin activități recreative. Consacrarea zilei de 1 iunie a venit acum doi ani, în 2016, când, prin lege, s-a stabilit ca aceasta să devină sărbătoare legală și, în consecință, zi nelucrătoare.