Corala arhiepiscopală a concertat în Parohia Sebiş
Corala Arhiepiscopiei Aradului a susţinut, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, un program conţinând cântări religioase din repertoriul ortodox în biserica Parohiei Sebiş I.
Concertul a fost susţinut la invitaţia părintelui Beni Ioja, protopop al Sebişului, în faţa unei asistenţe numeroase compuse din credincioşii parohiei, la care s-au adăugat preoţi şi credincioşi din parohiile învecinate. Au fost cântate piese corale scrise de compozitori consacraţi, într-o execuţie artistică deosebită. Piesele au fost prezentate de către părintele Traian Micoroi, consilier în cadrul Sectorului Administrativ-bisericesc al Centrului Eparhial. Motivaţia programului coral de la Sebiş a fost şi una de ordin pastoral-misionar, într-o zonă cu puternice influenţe eterodoxe. Faptul că biserica s-a dovedit neîncăpătoare, cât şi opiniile pozitive exprimate de auditoriu îndreptăţesc la concluzia că descinderea coralei la Sebiş a fost de bun augur. O agapă frăţească în staţiunea Moneasa din vecinătate, în incinta schitului care se construieşte aici, prin purtarea de grijă a chiriarhului, a încheiat o binecuvântată zi. Înfiinţată în primăvara acestui an, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, Corala Arhiepiscopiei Aradului are în componenţă preoţi din cele patru protopopiate ale eparhiei şi este dirijată de părintele diacon Tiberiu Ardelean, profesor de muzică al Seminarului Teologic Liceal din Arad.