Cortina se ridică mâine la Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamţ
Mâine va debuta la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului de Teatru, ediţie care va coincide cu împlinirea a 50 de ani de activitate a instituţiei culturale gazdă, conform Agerpres.
Festivalul se va desfăşura în perioada 19-29 octombrie. Liviu Timuş, directorul Teatrului Tineretului, a spus că au confirmat deja prezenţa nume importante ale scenei româneşti. Mulţi dintre actorii care vor veni la Piatra-Neamţ au debutat pe scena Teatrului Tineretului. „Au răspuns invitaţiei noastre peste 120 de nume sonore ale teatrului românesc, care au jucat la un moment dat şi pe scena din Piatra-Neamţ. Printre cei care ne-au promis că vor fi prezenţi se numără Florin Piersic, Oana Pellea, Ileana Stana Ionescu, Horaţiu Mălăele, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Mircea Rusu, Maia Morgenstern şi mulţi alţii“, a precizat Timuş. Festivalul de teatru se va desfăşura în două secţiuni, „Pledez pentru tine(ri)“ şi „Un regal teatral“. Dintre cele 300 de locuri ale teatrului, 200 vor fi ocupate de sponsori, iar 100 de bilete vor fi scoase la vânzare. Gongul de început al festivalului va bate duminică, la ora 19:00, când este programat spectacolul „Aşteptându-l pe Godot“, de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu. În cadrul festivalului va fi pusă în scenă şi piesa „Grain dâAile“, de Paul Eluard, regia Isabelle Bouhet, Teatrul „La Tarte aux plumes“ din Franţa.