Crearea Adunării Episcopilor Ortodocşi din Elveţia
Săptămâna trecută, pe 4 martie, la invitaţia Mitropolitului Ieremia al Elveţiei, mai mulţi responsabili ai comunităţilor ortodoxe din Elveţia s-au reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, la Chambesy, şi au decis înfiinţarea Adunării Episcopilor Ortodocşi din Elveţia, informează dioceseorthodoxe.org. Adunarea este formată din Mitropolitul Ieremia (Patriarhia Ecumenică), Mitropolitul Ioan al Europei Occidentale şi centrale (Patriarhia Antiohiei), Arhiepiscopul Inochenţie de Chersones (Patriarhia Moscovei), Episcopul Mihail (Biserica Rusă fără frontiere), Episcopul Constantin al Europei Centrale (Patriarhia Serbiei) şi Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale (Patriarhia Română).