Credincioasele din Sibiu ajută oamenii străzii
Dacă atmosfera sfintelor sărbători îi determină pe mulţi să ofere daruri celor aflaţi în nevoi, există printre noi semeni care nu-şi arată doar ocazional bunătatea interioară, ci ajută permanent pe cei din jurul lor. Astfel de oameni am întâlnit în Societatea Femeilor Ortodoxe din Sibiu, locul unde doamnele îşi pun toată energia în slujba salvării celei mai defavorizate categorii sociale din oraşele noastre.
Realitatea crudă a zilelor noastre, când situaţia economică a ţării a dus la o sărăcire profundă a oamenilor, ne prezintă o imagine nu prea plăcută a comunităţilor noastre. Vedem în jurul nostru tot mai mulţi oameni ai străzii, tot mai mulţi nevoiaşi cerşind mila semenilor şi tot mai mulţi săraci aşezaţi la cozi pentru a primi de la instituţiile filantropice câte ceva de mâncare sau de îmbrăcat. În acest context, autorităţile cu greu fac faţă acestor cazuri, încât mulţi dintre nevoiaşi rămân tot la mila aproapelui. Eparhiile şi parohiile noastre au tot mai multe programe cu profil social-filantropic, care adună oameni cu suflet mare, dispuşi să rupă dintr-un colţ de pâine şi să ofere bucăţica celui năpăstuit. În ajutorul parohiilor vin mereu astfel de oameni, iar acum facem cunoştinţă cu o mână de femei ortodoxe, de o rară bunătate sufletească şi motivate de îndemnurile evanghelice de a ne ajuta aproapele. Vorbim despre doamnele din Societatea Femeilor Ortodoxe (SFO) din Sibiu, organizaţie cu o sumedenie de activităţi, între care cea mai impresionantă este cea cu oamenii străzii. Mulţi dintre noi ne ferim de astfel de oameni. Ne displace o întâlnire cu oameni neîngrijiţi, nespălaţi, bolnavi şi flămânzi. Pentru doamnele de la SFO Sibiu însă, aceştia sunt mâna întinsă ce aşteaptă să primească ajutor fără tăgadă, prilejul de a împlini porunca biblică. "Îmi place să spun că suntem printre puţinele organizaţii din ţară care avem ca "parteneri de dialog" aceşti oameni ai străzii. Mulţi dintre ei sunt tineri de la casele de copii, lăsaţi de izbelişte la 18 ani. Multora le-am găsit de lucru, pe mulţi i-am dus la spital şi o dată pe săptămână le dăm o masă. Unii mănâncă bine doar o dată pe săptămână, la noi. Avem câţiva care merg la şcoală şi au carduri la bibliotecă. Este şocant să auzi că oamenii străzii învaţă la bibliotecă. Ne-am ţinut mult de ei să meargă la şcoală, iar unora le-am găsit şi câte ceva de lucru", ne-a spus Eugenia Făţan, preşedinta Societăţii Femeilor Ortodoxe din Sibiu. "O mai bună colaborare cu parohiile" Activitatea SFO Sibiu nu este ruptă de cea a parohiilor din oraş. Femeile din organizaţie fac parte la rându-le dintr-o parohie şi de aceea munca lor este una cu cea a Bisericii. Din acest motiv, doamnele îşi doresc să aibă mai mult sprijin din partea parohiilor. Prin SFO Sibiu, asistenţa socială din parohii poate fi realizată şi mai bine. "Ne dorim o mai bună colaborare cu parohiile, prin comitetele de femei. Asta nu înseamnă că ne substituim acestor comitete. Vrem să ţinem legătura cu dânsele pentru a şti ce se întâmplă în parohii şi pentru a dezvolta activitatea de voluntariat. Legătura cu parohiile trebuie să fie mai strânsă pentru că preoţii cunosc mai bine cazurile unde noi putem ajuta. Sunt persoane vârstnice în parohii care au nevoie de ajutor, şi nu neapărat unul material. Şi acesta este important, dar sunt persoane care au nevoie doar să le deschizi uşa şi să le spui o vorbă bună", ne-a mai spus Eugenia Făţan. Vizite la aziluri şi la centrele de plasament SFO Sibiu şi-a început existenţa în februarie 2005, în urma acţiunilor de la Căminul de Vârstnici din Sibiu, din preajma Crăciunului din 2004. Câteva femei au venit atunci la bătrânii din instituţia sibiană şi le-au oferit daruri. Organizaţia s-a legat apoi de Biserica "Sfântului Ioan Iacob Românul", la demisolul căreia se oferă masa săptămânală pentru oamenii străzii, dar şi de Biserica "Sfântul Evanghelist Luca", unde au găsit un real sprijin din partea preotului Ersiliu Pop. Colaborarea cu părintele Pop a dus la un program săptămânal la Spitalul-azil din Sibiu. Doamnele de la SFO Sibiu merg acolo pentru a se întâlni în sala de club a instituţiei cu persoanele internate şi a socializa cu ele, pentru a le ajuta în diverse probleme şi pentru a le oferi câteva clipe de bucurie. Periodic, împreună cu părintele Ersiliu Pop, doamnele merg la Centrul de Plasament din Turnu-Roşu, judeţul Sibiu, pentru a le oferi pachete copiilor, iar la sfârşitul anului şcolar, li se oferă tinerilor de acolo o excursie. "Nu este uşor să faci parte din organizaţia noastră. Rămân lângă noi cele care înţeleg scopul nostru. Dacă la miezul nopţii suntem solicitate să ajutăm pe cineva, trebuie să răspundem cu promptitudine şi de aceea multe au plecat", explică preşedinta Eugenia Făţan. Model în Mitropolia Ardealului Organizaţia sibiană ortodoxă numără în prezent 153 de femei. Dintre acestea, aproximativ 20 sunt mereu active, în special pe domeniul filantropic. Uşile SFO Sibiu sunt mereu deschise pentru persoanele care doresc să îşi pună serviciile în folosul oamenilor. Din organizaţie fac parte femei de diferite meserii, amintind aici cadre medicale sau profesoare, şi toate ajută semenii pe domeniul în care activează. Dorinţa lor este ca această familie să crească şi să primească tot mai multe femei devotate Bisericii şi ajutorării semenilor. "Nu am cerut niciodată bani de la nimeni, pentru că Dumnezeu ne-a scos mereu în cale oameni care să ne ajute. Ne dorim înţelegere şi ajutor de la cei din jur, de la parohii", continuă Eugenia Făţan. SFO Sibiu, deşi tânără, se remarcă în rândul celor aproximativ 40 de organizaţii din toată ţara prin realizările în domeniul filantropiei. În Mitropolia Ardealului, organizaţia sibiană a devenit un model pentru celelalte organizaţii din eparhiile sufragane. Nu este întâmplător nici faptul că în acest an Sibiul a găzduit întâlnirea naţională a Societăţilor Femeilor Ortodoxe care a avut în centru o conferinţă cu tema anuală a Sfântului Maslu şi a îngrijirii bolnavilor. "Colaborăm foarte bine cu celelalte organizaţii din ţară. În Mitropolia Ardealului sunt mai puţine organizaţii şi de aceea încurajăm credincioasele din oraşe să înfiinţeze astfel de societăţi. Şi noi am fost ajutate de organizaţiiile de la Caransebeş, de la Cluj şi de la Iaşi, care sunt mai vechi, au experienţă şi ne-au oferit multe informaţii folositoare", a mai spus Eugenia Făţan.