Credincioşi din Bacău, la Catedrala arhiepiscopală din Roman

Data: 01 August 2014

Un grup de 50 de pelerini ai Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din cartierul CFR Bacău, însoţiţi de preotul paroh Constantin Ciobanu şi de preotul Silviu Daniel Matei, slujitor în această parohie, au vizitat luni, 28 iulie 2014, Centrul eparhial Roman. Credincioşii au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie în locaşul de închinăciune ocrotit de Sfânta Parascheva, iar apoi s-au închinat la racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. Protos. Andrei Ioniţă, eclesiarul catedralei, le-a oferit credincioşilor băcăuani date legate de pictura interioară de secol XVI şi despre viaţa în imagini a Sfintei Parascheva, ansamblu pictural unic în lume. Pelerinii au vizitat muzeul din incinta Centrului eparhial, unde se află expuse icoane, cărţi şi obiecte de cult ce datează de sute de ani. „Ne-am bucurat că Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a binecuvântat ca acest grup de credincioşi să vină în pelerinaj la Roman“, a menţionat pr. Silviu Daniel Matei, inspector în cadrul Centrului eparhial Roman.