„Credinţa creştină în cel mai inteligent şi subtil mod de a teologhisi”

Învățăceii, studenții și dascălii școlilor teologice din țară și de peste hotare îi cinstesc luni, 30 ianuarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățămân­tului teologic ortodox. Despre necesitatea raportării la acești mari împreună-rugători pentru unitatea Bisericii ca modele pentru noile generații de studenți, precum și despre actualitatea învățăturii lor în societatea contemporană în continuă schimbare, ne-a vorbit părintele profesor Constantin Preda, noul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Părinte decan, ați fost ales să conduceți una dintre cele mai importante instituții teologice din România. Cu ce gânduri întâmpinați cadrele didactice și studenții, acum, la preluarea acestei funcții?

Cred că alegerea într-o funcţie de reprezentare face parte dintr-un plan al lui Dumnezeu şi este mai degrabă răspunsul la o chemare de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor. În viaţa unui creştin nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator. Viaţa Bisericii Ortodoxe şi a instituţiilor ei, din care fac parte şi facultăţile de teologie ortodoxă, cunoaşte o dinamică şi o dezvoltare care trebuie să facă faţă actualelor provocări religioase, sociale, precum şi schimbărilor geopolitice. În ceea ce priveşte Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, nu-mi doresc decât ca împreună, profesori şi studenţi, să întărim colaborarea şi comuniunea dintre noi într-un efort comun de mărturisire a credinţei şi de a fi „totdeauna pregătiţi să răspundem oricui ne va cere socoteală despre nădejdea noastră” (cf. 1 Petru 3, 15) pentru că „noi am cunoscut şi am crezut iubirea” (1 Ioan 4, 16).

Ce proiecte academice de cercetare și manageriale vă propuneți să implementați pentru susținerea învățământului teologic universitar de calitate?

Îmi propun, cu ajutorul lui Dumnezeu, susţinerea mediului academic universitar şi în colaborare cu Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române și Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, să continuăm ceea ce a fost bun, să propunem noi proiecte de cercetare în care să implicăm mai mult doctoranzii, să diversificăm programele de studii la nivel de licenţă şi masterat, în funcţie de cerinţele şi exigențele Bisericii şi societății actuale. Mi-aş dori să valorificăm mai mult şansa de a avea o diasporă creştin-ortodoxă foarte numeroasă în Europa şi o extensie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” la Roma. În acest sens, în urma unor evaluări şi analize, în colaborare cu Universitatea Bucureşti şi Patriarhia Română, vom propune noi parteneriate educaţionale cu universitățile din Republica Moldova în primul rând, dar şi din Uniunea Europeană, pentru a creşte gradul de promovare şi cunoaștere a teologiei ortodoxe.

Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii învăță­mântului teologic ortodox. Ce însemnătate are această sărbătoare a comuniunii și frățietății pentru studenții și dascălii șco­lilor noastre de teologie?

La primul Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă de la Atena din anul 1936 s-a hotărât ca Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom să fie considerați patronii învățământului teologic ortodox. Sfântul Ioan Hrisostom a fost proclamat de Papa Leon al 13-lea, în 4 august 1880, patronul şcolilor şi universităților catolice. Au fost aleși ocrotitori ai învățământului teologic superior pentru că au reuşit să facă cunoscută credinţa creştină în cel mai inteligent şi subtil mod de a teologhisi, folosindu-se de categoriile culturii clasice. Sfântul Vasile şi Grigorie de Nazianz şi-au făcut studiile universitare la Atena, între anii 351 şi 356. S-au format intelectual şi spiritual după ani înde­lungați în diferite şcoli, urmând anumite programe de studii şi o anumită viaţă studențească. Există o frumoasă documentare pe baza izvoarelor transmise cu date precise despre anii studiilor din tinerețea celor doi mari capadocieni. Viaţa lor, operele lor scrise şi faptele lor au marcat credinţa Bisericii dreptmăritoare pentru totdeauna. Importanţa şi autoritatea Părinţilor capadocieni în materie de teologie, de viaţă bisericească şi de artă literară sunt unanim recunoscute. Cel de-al treilea, Sfântul Ioan Gură de Aur, era din Antiohia Siriei, cea de-a treia metropolă culturală a vremii, după Constantinopol şi Alexandria, localitate în care pentru prima dată „ucenicii lui Hristos au fost numiți creştini” (cf. Faptele Apostolilor 11, 26) şi locul în care a fost redactată în scris Evanghelia după Matei. Sfântul Ioan Hrisostom a fost studentul celui mai mare orator şi sofist al vremii, Libanius, care avea să spună despre el: „Ar fi fost cel mai bun ucenic al meu, dacă nu mi l-ar fi furat Biserica”. Scrierile Sfântului Ioan Hrisostom sunt cel mai mult prețuite de Biserica Ortodoxă, astfel încât sunt socotite paradigme ale omileticii. Calitățile sale exegetice dobândite în şcoala antiohiană l-au impus lumii ca pe cel mai mare comentator al Sfintelor Scripturi. Interpretările sale exegetice realizează o legătură intimă între semnificația istorică şi contextuală a narațiunii şi semnificația morală a textului fără a cădea în alegorism sau speculații elaborate. Pentru ierarhii Bisericii şi profesorii de teologie este modelul păstorului desăvârșit, care a trăit la modul sublim paradoxul existenţei creştine, biruind prin suferinţă, înălţându-se prin smerenie şi îmbogăţindu-se prin sărăcie.

Cum pot urma studenții teologi exemplul celor trei mari dascăli ai Ortodoxiei și cât de actuală este învățătura lor în societatea contemporană?

Sfinţii Trei Ierarhi se impun studenţilor noştri ca modele de viaţă studențească, adică pilde din anii lor de formare intelectuală şi spirituală, când aceştia aveau vârsta pe care o au tinerii de acum. Sfântul Grigorie de Nazianz spune despre anii săi de studenţie: „Singura mea dragoste era ştiinţa. Am căutat-o în Răsărit şi în Apus; şi în Atena podoaba Greciei, şi m-am străduit pentru ea cu încordare şi vreme îndelungată. În acelaşi timp am depus-o la picioarele lui Hristos şi am supus-o cuvântului marelui Dumnezeu”. Preocupările lor din anii studenției au fost legate de înțe­legerea tainelor vieţii omeneşti, de cunoașterea oamenilor mari, a ideilor mari, a lecturilor ­bune. Cei doi capadocieni, Vasile şi Grigorie, erau vestiţi şi cunoscuţi în universitatea ateniană. Deşi veneau dintr-un mediu provincial, cu excepția Sfântului Ioan Hrisostom, cei doi capadocieni au reuşit la Atena să se impună într-un mediu cosmopolit şi concurențial. Au ştiut să se facă remarcați în domeniul ştiinţelor, filosofiei şi oratoriei, materiile fundamentale ale curriculei academice de atunci, ca şi de azi. Au ajuns să-şi câștige, prin efort şi stăruinţă, admirația colegilor şi a profesorilor. Sfântul Grigorie însuşi povestește cum, la sfârşitul studiilor, i s-a propus să rămână profesor la universitate, unde până atunci muncise ca student. La câţi studenţi de azi li se întâmplă acest lucru? Succesul celor doi studenţi capadocieni s-a datorat muncii lor exemplare şi organizate, disciplinei interioare pe care şi-au impus-o, nivelului înalt al profesorilor şi prieteniei ideale pe care au legat-o între ei. Au călătorit, s-au documentat şi şi-au completat informaţiile şi cunoștințele, au fost selectivi la nou şi s-au aflat permanent într-un progres intelectual şi spiritual. Au realizat că nu este suficientă simpla  specializare, iar ca să fii om deplin într-o lume în schimbare trebuie să fii deschis şi să dobândești tot timpul competenţe noi.

Exemplele Mântuitorului, Sfântului Ioan Evanghelistul şi Sfântului Pavel i-au ajutat să-şi construiască propria personalitate, să facă saltul de la modelul antropologic elenistic, păgân, care punea accentul pe omul bun şi frumos (kalos kai agathos), la omul creştin (filokalos, „iubitor de frumusețe netrecătoare”). Această dorinţă i-a făcut să alcătuiască prima „Filocalie” a Bisericii, să compună reguli după care creştinul să-şi edifice viaţa în Hristos. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul este o „plantă cerească” sădită de Dumnezeu pe pământ ca chip al Său, iar pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, cultura este cel mai mare bun, după Dumnezeu. Pentru antiohianul Hrisostom, „ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut loc Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt”. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: „Acela vă va aduce aminte de toate”. „Apostolii nu se coborau din munte, purtând, ca Moise, în mâini table de piatră, ci purtând în sufletul lor Duhul cel Sfânt; erau o vistierie şi un izvor de învăţături, de harisme şi de toate bunătăţile; prin harul Duhului erau, pretutindeni pe unde mergeau, cărţi şi legi însufleţite.”

Ne gândim cu admirație acum, în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, și la profesorii care au format generaţii întregi de preoţi și absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti și care acum se bucură de anii pensionării. Cum sunt ­aceştia oferiţi drept modele studenților și cum sunt implicați în viața universitară actuală?

Iniţiativa Sfântului Sinod de a propune Bisericii dreptmăritoare din România să acorde o mai mare atenţie persoanelor în vârstă este de o actualitate şi o urgenţă cum nu a mai fost resimţită niciodată în istorie, ca acum. În contextul unei societăţi super tehnologizate care exaltă productivitatea, eficienţa şi funcţionalitatea, persoanele în vârstă se simt marginalizate, ­inutile şi de multe ori o povară pentru familie şi societate. În Sfânta Scriptură este atestată existenţa unei instituţii a bătrânilor, recunoscută de tot poporul, care asigura continuitatea tradiţiei religioase a poporului ales. Titlul de „bătrân” era asociat cu erudiţia, cu dobândirea înţelepciunii, bucurându-se de rolul de conducător şi responsabil cu învăţătura în comunitate. Autorul Epistolei către Evrei ne invită astfel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (cf. Evrei 13, 7). Bătrâneţea şi perioada pensionării trebuie să fie un timp al aducerii aminte, al anamnezei şi al împărtăşirii propriei experienţe celor mai tineri. De aceea profesorii facultăţii noastre de teologie care au ieşit la pensie continuă să fie prezenţi în mijlocul nostru prin participarea la diferite evenimente organizate de instituţia noastră, să asigure unele cursuri şi să-i povăţuiască pe dascălii mai tineri şi pe studenţi.