Credinţa, maica bucuriei

Bucuriile credinţei sunt bucuriile izvorâte din credinţă. Credinţa, dacă o avem, trebuie să ne ducă la Dumnezeu, să-L aducă pe Domnul Hristos Însuşi în inimile noastre, după cum spune şi Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni: „Hristos să Se sălăşluiască prin credinţă in inimile voastre“. Prezenţa Domnului Hristos în inimile noastre este o prezenţă de bucurie, aşa cum şi întâlnirile Domnului Hristos cu oamenii erau prilejuri de bucurie. Cei doi călători spre Emaus au simţit prezenţa Mântuitorului Hristos, chiar şi fără să-L recunoască, lăsându-ne mărturie despre aceasta: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia Scripturile?“.

Prezenţa Domnului Iisus aduce ceva nou în viaţa oamenilor, în viaţa tuturor celor ce cred în El, până la măsura la care omul nu poate să nu-şi reverse bucuria din sufletul său şi să nu se facă lucrător al bucuriei. Sfântul Apostol Pavel spune despre el şi despre ceilalţi ucenici ai Domnului: „Noi suntem lucrători ai bucuriei voastre“. Întâlnirea cu Domnul Hristos, realizată prin credinţă, are drept urmare despovărarea sufletului celor ce cred. El ne spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“. Deci Domnul Hristos ne dă posibilitatea eliberării de poverile aduse în suflet de păcat: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit“ sau „Iartă-se păcatele ei cele multe căci mult a iubit“. Toate acestea înseamnă, de fapt, eliberarea de moarte, de boală, de neştiinţă şi sunt realizabile prin credinţa în Evanghelie - „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi“. Cel mai concludent exemplu de credincioşie faţă de Hristos, după moartea Lui pe Cruce, l-au oferit nu bărbaţii, Apostolii Mântuitorului care Îl urmaseră pretutindeni, care fuseseră alături de El la săvârşirea celor mai multe şi mari minuni -învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii, Schimbarea la Faţă pe Muntele Taborului -, ci femeile mironosiţe. În timp ce ucenicii lui Hristos stăteau în casă închişi de frica iudeilor, mironosiţele, cu un curaj care friza inconştienţa, au plecat dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme trupul Domnului. Buna lor îndrăzneală le-a făcut să intre în mormânt chiar şi să stea de vorbă cu îngerul, care le-a adus vestea Învierii lui Iisus. Important de subliniat aici este faptul acesta al mântuirii, în care Dumnezeu Se întâlneşte cu omul, cel din urmă plecând în căutarea Celui ce i S-a descoperit. Credinţa a făcut ca mironosiţele să nu se teamă nici de iudei, nici de străjile romane, care, în mod normal, ar fi trebuit să se afle de pază la mormânt. Credinţa nu a analizat situaţia, nu a luat în calcul eventualele obstacole, nu a stat să cântărească primejdia, ci a mers înainte, fără teamă. Răsplata femeilor a fost pe măsură. Întrevederea cu îngerul şi vestea Învierii Învăţătorului a umplut de bucurie inimile lor. Tot aşa se întâmplă cu fiecare dintre cei care se angajează pe acest drum al credinţei. Astfel, faptele lui dobândesc valoare veşnică şi îl conduc pe om în împărăţia lui Dumnezeu, îl fac părtaş al fericirii şi nu doar atât, ci şi izvor de bucurie pentru cei din jurul lui. De câte ori vom împlini faptele credinţei în viaţa noastră, tot de atâtea ori vom simţi cum acestea întemeiază bucuria în sufletele noastre. Ne întrebăm adeseori cum putem să avem bucuria aceasta de care vorbeşte Evanghelia, bucuria mironosiţelor? Pentru că toţi dorim să avem bucurii, toţi dorim să fim bucuroşi, să participăm la bucuria veşnică. Calea spre bucurie este descrisă de Hristos în Sfânta Evanghelie după Matei la capitolul 5, în încheierea şirului celor nouă fericiri, pe care, dacă le împlinim, vom avea parte de ceea ce spune Domnul: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri“. Izvor de bucurie sunt şi slujbele şi sărbătorile Bisericii, pentru care ne pregătim prin post şi prin rugăciune, Spovedanie şi Euharistie. Aşa se întâmplă şi cu ocazia Sfintelor Paşti, când auzim cuvintele: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim, zicând: Bucuraţi-vă“.