Creierul din stomac

Ne-am obişnuit să credem că singurul centru de comandă din organismul uman este creierul. El este responsabil de raţionamentele şi de sentimentele noastre, de reacţiile emoţionale şi de intuiţii. Bucuria, tristeţea, stresul sau emoţiile pe care le trăim în experienţa cotidiană sunt puse toate pe seama creierului. Există însă rezultate provenind din cercetarea medicală, ce arată că această reprezentare nu este întocmai corectă.

Mult timp în lumea medicală şi nu numai, se considera, în mod comun, faptul că oamenii au un singur centru de comandă, sistemul nervos central. Desigur, acesta avea câteva extensii, sistemul nervos periferic, între care cea mai importantă era măduva spinării. Cercetări care recent au luat o amploare semnificativă arată faptul că mai există un centru de comandă în organismul uman: în stomac! Echipe de cercetători de la mai multe universităţi din lume participă deja la ample cercetări privind această extensie miraculoasă - sistemul nervos enteric. El are forma unei reţele neuronale, ce îmbracă intestinul subţire. Surpriza a fost mare pentru oamenii de ştiinţă angajaţi în acest câmp de cercetare, pentru că acest creier mai mic, situat în stomac, are în jur de 100 de milioane de neuroni, un număr mai mare de neuroni decât cel estimat a fi în măduva spinării! Având în vedere complexitatea şi mărimea reţelelei neuronale, era greu de crezut că funcţiile acestei extensii a reţelei neuronale s-ar reduce doar la fiziologia digestiei. De ce stresul ne îmbolnăveşte de stomac Într-un amplu articol publicat în versiunea română a revistei „Geo“, sunt prezentate câteva caracateristici funcţionale ale sistemului nervos enteric, precum şi istoria descoperirii lui. Rezultatele obţinute în studierea acestui creier sunt impresionante. Stările psihologice intense, substanţele psiho-active (cum ar fi drogurile), dar şi intuiţiile, par a fi tot mai strâns legate de activitatea acestui creier mai mic, situat în stomac. Stările psihologice intense, spre exemplu, determină reacţii în reţeaua neuronală dispusă în peretele intestinului subţire. În acest fel se poate explica de ce stresul sau emoţiile negative de lungă durată pot determina afecţiuni ale aparatului digestiv. Însă, rolul sistemului nervos enteric nu se opreşte aici. El nu este doar un receptacul al stărilor noastre emoţionale, ci contribuie la ele în mod activ. Rezultatele arată, într-un mod surprinzător, faptul că aici, la nivelul creierului din stomac, sunt eliberate cantităţi importante ai unor neurotransmiţători cu rol în stările noastre psihologice, precum dopamina (al cărei efect în stările de bucurie este recunoscut) sau serotonina. Sistemul nervos enteric are foarte multe linii de legătură cu sistemul nervos central. Era de aşteptat însă, ca aceste linii să fie descendente, plecând de la sistemul nervos central către cel periferic. Dacă centrul de comandă este în cap, direcţiile fluxului nervos şi impulsurile nervoase ar fi trebuit să circule, în principal, de la creier la stomac. Surpriza a fost foarte mare, întrucât în 90% din situaţii, se pare că sistemul nervos enteric trimite semnale către sistemul nervos central! Mai mult, este tot mai evident faptul că el funcţionează independent şi transmite o serie întreagă de semnale complexe către sistemul nervos central pe toată durata zilei. Stresul şi emoţiile au un ecou fiziologic puternic Psihologia, fie că este vorba de cea cognitivă sau de neuroştiinţe, s-a confruntat mereu cu dificultatea de a explica intuiţiile. Acestea reprezintă situaţii atipice de funcţionare a psihicului uman, întrucât au loc procese complexe şi de foarte scurtă durată, la finalul cărora înţelegem instantaneu o situaţie de viaţă sau găsim soluţia unei probleme tehnice dificile, prin salturi mai degrabă decât prin paşi executaţi conştient. Rezultatele recente din câmpul cercetărilor sistemului nervos enteric, i-au îndreptat pe cercetători spre posibilele contribuţii ale sistemului nervos enteric. În prezent, o ipoteză de lucru interesantă o constituie aceea că intuiţiile sunt posibile în condiţiile unei intense activităţi de cooperare ale celor două creiere, situate în cavitatea craniană şi în stomac. În medicină, există, deja, de mai mult timp, un câmp de cercetare în care este investigat modul în care stările psihologice de lungă durată, emoţiile negative, tulburările afective sau de relaţie ne afectează sănătatea trupului. Acest domeniu, numit psihosomatică, încearcă să facă o legătură între toate aceste probleme psihologice şi apariţia unor disfuncţionalităţi ale unor organe sau ţesuturi din corp. În mod cert, sistemul nervos enteric va avea în câmpul somaticii un rol din ce în ce mai mare. La fel, în domeniul psihologiei, sunt tot mai mult dezvoltate terapiile cognitiv-comportamentale, prin intermediul cărora problemele de ordin psihologic sunt soluţionate prin schimbarea practicilor vieţii curente, pentru a facilita „instaurarea“ unor noi dispoziţii sufleteşti. Acestea sunt de fapt procedee de restaurare a modului în care ne situăm emoţional sau cognitiv în situaţiile de viaţă, relaţiile interpersonale sau de grup care ne cauzează probleme de ordin psihologic. Ţinând seama de rolul tot mai mare pe care sistemul nervos enteric îl capătă în explicarea reacţiilor emoţionale, foarte probabil că el va avea un rol explicativ important şi în elaborarea modelelor cognitiv-comportamentale. În esenţă, însă, toate aceste rezultate ne avertizează cu privire la rolul stresului şi al stărilor noastre emoţionale asupra vieţii psihice şi fiziologice. În ultimă instanţă, calitatea vieţii presupune mai mult decât un anumit standard de viaţă socială sau materială, presupunând, totodată şi o calitate a vieţii emoţionale sau un stres păstrat în limite rezonabile. ▲ Istoria scrisă în adâncul oceanelor Date importante despre climatul oceanelor în perioadele îndepărtate ale istoriei Pământului au fost culese de curând de o echipă de cercetători australieni, într-o colonie de corali aflaţi la o adâncime considerabilă. Utilizând un submersibil capabil de scufundări la adâncimi foarte mari, echipa a făcut interesante observaţii în ocean, la peste 1.600 de metri adâncime, în largul coastei de sud est a Australiei. Specii asemănătoare se găsesc astăzi la adâncimi cuprinse între 800 şi 1.300 de metri. Întrucât colonia de corali fosilizaţi a fost descoperită la adâncimi de 1.650 de metri, cercetătorii cred că în trecut, coloniile de corali erau mult mai răspândite în oceanele terrei, fiind situate la adâncimi mai mari decât cele de astăzi. Compoziţia coralilor fosilizaţi descoperiţi la mare adâncime va putea ajuta la determinarea compoziţiei şi stării oceanelor terrei din trecutul îndepărtat, cu zeci de mii de ani în urmă (salinitatea, temperatura sau viteza cu care se făcea schimbul de apă între suprafaţă şi adâncimi). De asemenea, în perioada care va urma, cercetătorii vor putea stabili când a fost posibilă existenţa unei astfel de colonii de corali şi dacă prezenţa ei la o astfel de adâncime poate fi pusă în legătură cu anumite condiţii climaterice de lungă durată din trecutul terestru. În acest fel, informaţiile obţinute vor putea completa actuala bază de date privind tabloul şi schimbările climatice regionale din zona de sud-est a coastei Australiei, dar şi al celor de la nivel global. (sursa: Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation, 5 Februarie, 2008) ▲ Jocurile video violente predispun la agresivitate O echipă de cercetători ai Universităţii din Michigan au arătat că jocurile video ce au un conţinut violent sunt strâns legate de agresivitatea jucătorilor. Studiul a cuprins un grup de 13 bărbaţi. Activitatea neuronală a acestor subiecţi a fost observată prin intermediul rezonanţei magnetice nucleare, în timp ce aceştia jucau diverse jocuri video de ultimă generaţie, care aveau un pronunţat conţinut violent. Rezultatele arată că există o strânsă legătură între violenţa jucătorului şi activitatea creierului specifică agresivităţii. Dacă subiectul uman face diferenţa între agresiunea fizică îndreptată împotriva unui semen, consumată în realitate şi cea manifestată în spaţiul virtual, totuşi, creierul pare să nu facă această distincţie. Neuronal, reacţiile şi activitatea lui sunt aproape similare. Din acest motiv, petrecerea unui număr de ore în jocurile video cu un pronunţat caracter violent, nu înseamnă altceva decât o intensificare a activităţilor neuronale specifice agresivităţii. The National Youth Violence Prevention Resource Center raportează faptul că, în 2004, între cele mai vândute 70 de video-games, 49% conţineau violenţă într-un grad foarte ridicat, în 41% din totalul lor violenţa era necesară pentru protagonişti pentru a atinge scopul prevăzut, iar 17% din jocurile vândute aveau violenţa drept conţinut propriu-zis. Industria americană de jocuri are o cifră de afaceri de 10 miliarde de dolari anual, iar statisticile arată că peste 90% din copii şi adolescenţi alocă jocurilor video, în medie, 30 de minute zilnic.