Creştere semnificativă a numărului donatorilor de sânge

Data: 26 August 2014

Potrivit datelor furnizate de centrele de transfuzii, în ultima perioadă numărul donatorilor de sânge a crescut cu aproape 40%, în special după apelul din 19 august al Ministerului Sănătăţii pentru acoperirea deficitului de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare. Cei care vor să doneze se pot prezenta în continuare la sediile centrelor de transfuzii sau la spitalele în care se colectează sânge, cu actul de identitate. Aceştia vor completa un chestionar, vor fi supuşi unui triaj şi apoi unui examen clinic şi, în funcţie de rezultatul analizelor, li se va comunica dacă pot sau nu dona sânge.

Orice potenţial donator trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kg, puls regulat, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu se fi aflat sub tratament pentru diferite afecţiuni (hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine).

Totodată, donatorii trebuie să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, tuberculoză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo). (Otilia Bălinişteanu)