Creșteri de salarii în învățământ și pentru unele categorii de bugetari
Executivul a aprobat în ultima sa ședință din 2023 o ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea salariilor de bază pentru personalul din învăţământ cu 20%, în medie, în anul 2024, în două tranşe: de la 1 ianuarie, cu aproximativ 13%, iar cu restul, de la 1 iunie 2024. Conform Ministerului Muncii, de măsură vor beneficia aproximativ 350.000 de persoane din învăţământ.
Astfel, pentru învăţământul preuniversitar, în 2024, creşterile vor fi cuprinse între 19,4% şi 20,5%, iar pentru directori şi directori adjuncţi creşterea brută medie totală va fi de peste 36%. Pentru universitar, majorările vor fi între 15% şi 21%. Pentru personalul didactic auxiliar creşterea va fi de 15,5%, iar pentru personalul administrativ de 15%.
Potrivit ministrului educaţiei, Ligia Deca, care a detaliat prevederile ordonanţei de urgenţă, personalul didactic din preuniversitar beneficiază și de creşteri care se adaugă la salariul de bază, precum: dirigenţie 10%, gradaţie de merit 25%, între 7% și 20% creştere salarială pentru predare simultană, 15% pentru învăţământ special.
Același act normativ stabileşte şi majorări ale salariilor, în două tranşe egale, până la nivelul celor din administraţia centrală, pentru angajații din instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din Institutul Naţional de Statistică, direcţiile judeţene de sănătate publică şi direcţiile de cultură.
De asemenea, personalul din prefecturi va beneficia de salariile aferente Secretariatului General al Guvernului, tot în două tranşe egale.
Ordonanţa mai prevede echivalarea salariului pentru personalul clerical din spitale cu cel acordat psihologilor din unităţile medico-sociale. (C. Z.)