„Crucea este semnul iubirii milostive și smerite a lui Hristos”

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, astăzi, 14 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat că „Sfânta Cruce a lui Hristos este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea”.

Preafericirea Sa a enumerat în deschiderea cuvântului temeiurile istorice ale sărbătorii din această zi: „Cinstirea Sfintei Cruci s‑a extins și s‑a intensificat mai ales după arătarea semnului luminos al Sfintei Cruci pe cer Sfântului Împărat Constantin cel Mare lângă Roma, în data de 28 octombrie, în anul 312, și apoi în anul 351, în ziua de 7 mai, când Crucea s‑a arătat deasupra Ierusalimului, acoperind Golgota până la Muntele Măslinilor, fiind pe cer o perioadă mai lungă. Despre această arătare a scris Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, într‑o scrisoare adresată împăratului Constanțiu, unul dintre fiii Sfântului Constantin cel Mare. Atunci, o mulțime de păgâni s‑au creștinat. Semnul Sfintei Cruci este dovada puterii Crucii lui Hristos care lucrează în lume. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a profețit că, înainte de a doua Sa venire, când va judeca viii și morții, se va arăta pe cer semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce. Cea mai veche și importantă sărbătoare ortodoxă dedicată cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci, prăznuită anual la 14 septembrie. Spre deosebire de alte praznice împărătești, această sărbătoare este marcată prin post, întrucât amintește de Pătimirile și Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi sărbătorim două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Hristos și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, și recuperarea sau readucerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 628, de către împăratul bizantin Heraclie, pe care, primind‑o Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, a înălțat‑o în fața credincioșilor la 14 septembrie 629 și a așezat‑o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat semnificația duhovnicească a confecționării Sfintei Cruci din lemn: „Deși Înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare istorică, referindu‑se în primul rând la lemnul Sfintei Cruci, totuși are și o mulțime de înțelesuri duhovnicești. În general, când se scoate pentru închinare și se împodobește cu flori, se folosește o cruce de lemn. În cântările zilei a paisprezecea din Mineiul lunii septembrie se spune, în cântarea a noua a Canonului, că prin Înălțarea Sfintei Cruci se sfințește aerul, văzduhul, atmosfera și firea lemnului: «Să se bucure toți copacii dumbrăvii, pentru că li s‑a sfințit firea de la Săditorul lor, Hristos, Cel ce a fost răstignit pe lemn. Acela, înălțându‑Se acum, ne închinăm Lui și Îl slăvim». Prin Nașterea Sa în peșteră, Hristos Domnul a sfințit pământul. Prin Botezul Său în apele Iordanului, Hristos Domnul a sfințit firea apelor. Iar prin Răstignirea Sa pe lemnul Crucii, Hristos Domnul a sfințit aerul și firea lemnului. Secole de‑a rândul Crucea a fost făcută din lemn, iar mai târziu a început să fie confecționată din metale prețioase, din aur și din argint”.

„Puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii”

Totodată, Patriarhul României a pus în lumină legătura indisolubilă dintre Cruce și Înviere și a explicat de ce Crucea nu poate fi despărțită de Mântuitorul Iisus Hristos: „Crucea Domnului Iisus Hristos este semnul iubirii Sale milostive și smerite, al iubirii făcătoare de viață și dătătoare de mântuire prin unirea omului cu Dumnezeu. Sfânta Cruce nu este doar semnul ascultării smerite și al morții de bunăvoie, ci și semnul Învierii și al biruinței lui Hristos asupra păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva, asupra morții, a diavolului și a iadului. Puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Pentru noi, care ne mântuim, Crucea este puterea lui Dumnezeu». Domnul Iisus Hristos este nedespărțit de Cruce, și Crucea este nedespărțită de Hristos. De unde știm aceasta? Pentru că Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, poartă pentru eternitate în trupul Său stigmatele Crucii, adică semnele cuielor cu care a fost răstignit pe Cruce. Din acest motiv, când ne închinăm Sfintei Cruci, noi nu ne închinăm lemnului despărțit de Hristos, ci ne închinăm lui Hristos, Cel răstignit pe lemnul Crucii și biruitor asupra morții prin Înviere. O frumoasă cântare de la Utrenie de duminică rezumă toate înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci și legătura ei cu Învierea, astfel: «Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea! Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat»”.

În cele din urmă, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat că Sfânta Cruce a fost și este în continuare un reper călăuzitor în istoria neamului nostru și în viața cotidiană a oamenilor: „Crucea se află și pe veșmintele preoților, pe vasele sfinte, dar ea nu rămâne închisă sau încuiată în biserică, ci stă și pe porțile de intrare în curți sau în case, în mod vizibil, prin sculptură. Ea se află și pe înălțimi, ca să ne aducă aminte de răstignirea Domnului Hristos pe colina Golgotei. Crucea se află la răscruci de drumuri, ca să ne amintim de Hristos, Care a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața» (Ioan 14, 6). Se află lângă fântâni, ca să ne amintim că El a zis: «Cel ce va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i‑o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică» (Ioan 4, 14). Crucea se află și pe stema României, pentru a reaminti că poporul român, prin credință și iubire jertfelnică, a transformat adesea suferința în biruință, durerea Crucii în bucuria Învierii, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pretutindeni, semnul Sfintei Cruci amintește lumii de iubirea jertfelnică a Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor, pentru a le dărui viață veșnică în pacea, bucuria, lumina și iubirea Preasfintei Treimi”.