Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Știri
Un articol de: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu - 04 Octombrie 2026

Astăzi, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Evenimentul a adunat mii de credincioși din toată țara, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită astăzi de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Irineu. Alături de Mitropolitul Olteniei au slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților; Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În cuvântul rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a vorbit despre fericiri și despre porunca iubirii: „Cuvintele Evangheliei pe care le‑ați auzit rostite mai înainte și consemnate pentru noi de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s‑au rostit pe un munte. ​Și spune Sfântul Evanghelist că Hristos Domnul S‑a urcat pe munte, unde a rămas toată noaptea și S‑a rugat lui Dumnezeu. Hristos, Cel fără păcat, fără umbră de păcat, toată noaptea S‑a rugat lui Dumnezeu. La revărsatul zorilor, i‑a chemat pe ucenici la El ​și dintre toți ucenicii Săi a ales doisprezece, pe care i‑a numit apostoli. ​După aceea, spune Evanghelistul că a coborât în mulțime și că erau oameni veniți din Ierusalim, din părțile Iudeei, din Tir și din Sidon, două cetăți la Marea Mediterană care și astăzi dăinuie și se află în Liban. ​Și a lăsat învățătura Sa dumnezeiască, i‑a mângâiat și a spus: «Fericiți cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu!» (Luca 6, 20). ​Avem pe Dumnezeu Care Își împarte averea, Împărăția, cu cei săraci, cu mine și cu tine. ​Auziți Ce Tată iubitor este Dumnezeu!

Ați auzit apoi rostind și alte fericiri, pe care ar trebui și noi fiecare să le împlinim, pentru a deveni fericiți în Împărăția cerească. ​Totuși, la un moment dat, Hristos ​spune un lucru făcut nemaiauzit până atunci pe pământ. ​În Vechiul Testament era o poruncă mai dinainte: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău» (Deuteronom 6, 5) ​și adăugat‑a Hristos: «Iubiți pe vrăjmașii voștri ​și faceți bine celor ce vă urăsc pe voi!» ​(Luca 6, 27). Ți‑a făcut cineva un rău, te vrăjmășește, îți este vrăjmaș, ​nu‑l urî, fă‑i un bine! ​Fă‑i un bine și‑l vei câștiga și ca prieten în viața aceasta, și pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși, ​verbul «a iubi» din Evanghelia citită este la imperativ! ​Este poruncă, avem poruncă de la Hristos ​să iubim pe cei ce ne urăsc pe noi. De aceea, ​să ne învrednicească ​și să ne întărească Bunul Dumnezeu, ​în viața aceasta, să iubim pe semenii noștri ​și pe cei care ne fac bine, și pe cei care ne fac mai puțin bine, ​pentru că Hristos ​a venit în lume să întemeieze o societate bazată pe iubire, ​o societate în care să domnească, să dăinuiască ​iubirea”.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre viaţa Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana: „​Astăzi proclamăm pe Sfânta Cuvioasa Maică Antonina, care a trăit în această sfântă mănăstire, a ostenit, a înfrumusețat viața cu fapte bune și apoi a fost preamărită de Dumnezeu în ceruri, în ceata aleșilor și a sfinților Săi. ​Sfânta Antonina împlinește această rânduială sfântă în mănăstire a cuvioșilor de la început, de la Sfântul Nicodim, de la Sfântul Stareț Gherasim, Cuvios și Mucenic, și iată și o sfântă din rândul maicilor din această sfântă mănăstire.

Dacă cei dinaintea acestei sfinte erau cunoscuți ca sfinți monahi, cinstitori, asceți, isihaști, iată și o sfântă din rândul maicilor, ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt în această sfântă mănăstire continuă prin rugăciunile sfinților și cei care au trăit și ostenesc aici, care împlinesc viața bună pe care sfinții au lăsat‑o și ne-au dat‑o nouă ca să o păstrăm cu multă sfințenie. Virtuțile sfintei sunt nenumărate, foarte puțin cunoscute, pentru că sfânta de multe ori și‑a ascuns aceste fapte ale ei.

Sfânta Antonina este un model de sfințenie, un model de liniște sufletească, de rugăciune neîncetată. ​Și dacă vorbim despre treptele urcușului duhovnicesc spre Împărăția lui Dumnezeu, ne aducem aminte că pocăința este curățire și desăvârșire. ​Putem spune că pocăința pe care a practicat‑o Sfânta Antonina este aceea a Sfinților Părinți, care ne spuneau că pocăința este uitarea celor dinainte și părerea de rău pentru faptele trecute, iar curăția este avântul plin de dragoste față de toată creația, iar desăvârșirea este avântul rugăciunii. ​Toate aceste trepte sunt arătate de Sfinții Părinți și consemnate de Sfântul Isaac Sirul în cuvintele sale ascetice. ​Deci aceste trepte le‑a împlinit Sfânta Antonina cu multă stăruință. Părăsind viața lumească, viața de familie, tinerețea și venind aici în mănăstire, și mai mult decât atât, să fie soră în această obște și apoi să devină călugăriță. N‑a uitat niciodată că slujitorii lui Iisus Hristos au fost chemați ca să vină și să slujească Lui. ​I‑a promis Domnul crucea: «Cel ce voiește să vină după Mine, să‑și ia crucea și să‑Mi urmeze Mie» (Luca 9, 23) (...).

​Sfânta a învățat să citească Psaltirea, iar la slujbele din biserică le asculta cu foarte mare atenție. ​Ea, având pe Dumnezeu în sufletul ei, era totdeauna curajoasă și cu tărie și cu putere. Sfânta Antonina n‑a avut frică de fiarele sălbatice și nici frică de oameni. Pentru că frica de fiarele sălbatice era alungată de dragostea ei, iar frica de oameni era alungată de smerenia ei.

​Într‑adevăr, sfânta a fost un om al rugăciunii, un om care s‑a rugat neîncetat pentru sine, pentru mănăstire și pentru tot poporul credincios. Este un mare dar pe care Dumnezeu îl dă Bisericii Sale, prin canonizarea Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Această sfântă ne arată că și în vremurile noastre, prin smerenie, prin răbdare, prin rugăciune și prin dragoste față de Dumnezeu și față de întreaga Sa creație, omul se poate sfinți și poate ajunge la desăvârșire.

​Să o rugăm pe Sfânta Cuvioasă Antonina să mijlocească la Milostivul Dumnezeu pentru noi toți, pentru mănăstirea aceasta, pentru neamul nostru românesc, să ne dăruiască credință neclintită, smerenie, răbdare și dragoste curată. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește‑ne și ne mântuiește pe noi! Amin!”.

Un moment important al sărbătorii a fost citirea Tomosului sinodal de canonizare de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei,

La final, Părintele Mitropolit Irineu a adus mulțumiri ierarhilor şi oficialităților prezente, precum și binefăcătorilor mănăstirii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana să fie pomenită în fiecare an la 23 decembrie, iar numele său să fie înscris în Sinaxar, în cărțile de cult și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Citeşte mai multe despre:   proclamare locală  -   canonizare  -   Manastirea Tismana  -   Sfânta Antonina de la Tismana