Cum funcţionează sistemul de garanţie-returnare pentru ambalaje
Sistemul de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje va intra în vigoare începând cu data de 30 noiembrie 2023, iar autorităţile se aşteaptă ca eficienţa sistemului să depăşească 95% în al treilea an de funcţionare.
„Din 30 noiembrie, toți producătorii vor fi obligați să pună pe piață doar ambalaj SGR, adică recipiente care au acel logo «garanție-returnare» și care vor face parte din sistem. Asta nu înseamnă că ei nu își vor epuiza stocurile”, a precizat, la TVR, ministrul mediului, Mircea Fechet. Producătorii trebuie să epuizeze stocurile ambalajelor vechi până la 31 decembrie 2024.
Totodată, ministrul a explicat şi cum va funcţiona acest program: „Românii trebuie să știe că atunci când vor identifica pe raft un ambalaj SGR, care va avea un logo destul de mare, cât să-l deosebească toată lumea de un ambalaj non-SGR, vor plăti o garanție de 50 de bani pentru acel ambalaj, bani pe care îi vor recupera imediat ce îl aduc înapoi la magazin sau orice alt magazin care vinde băuturi”.
Consumatorii, a mai spus Fechet, „fie vor primi înapoi bani, fie un voucher cu care vor putea să cumpere de la magazinul respectiv sau cu care pot să meargă la orice casă de marcat și să transforme acel voucher în suma de bani aferentă”.
Potrivit ministrului mediului, orice magazin care vinde băuturi, „benzinărie, chioșc de ziare, hipermarket, minimarket de la țară”, este obligat să preia ambalajele clienţilor. Ambalajele pot fi din sticlă, plastic sau metal cu un volum între 0,1 l şi 3 l, iar la returnare eticheta trebuie să fie intactă, ambalajul curat şi cu dop. (O. N.)