Cum prevenim bolile care debutează de la picioare
▲ În articolul de astăzi vă vom prezenta câteva dintre bolile care pornesc, la debutul lor, de la picioare ▲ Indiferent de specialitate, medicii trebuie să consulte inclusiv picioarele, pentru că vor găsi multe semne pentru o boală prezentă sau viitoare ▲ Copiii şi tinerii în perioada de creştere au multe tulburări de postură a corpului şi de statică ▲ O profilaxie corectă în această perioadă îi scuteşte de neplăceri tot restul vieţii ▲
Diabetul se manifestă, de obicei, prin oboseală şi dureri la oasele tălpilor şi gleznelor, amorţeli şi senzaţia surdă de frig sau de arsură, cu umflarea discretă a picioarelor. Obiectiv, se constată distrugerea cu deformarea articulaţiilor degetelor, ciocuri osoase la încheieturi şi în călcâi. Infecţiile trenante la pielea sau unghiile picioarelor sunt un semnal preţios. Arterita determină bolnavul să se plângă de frig la picioare, spasme discrete sau crampe. Se observă paloarea şi subţierea pielii, cu albăstrirea degetelor şi ulceraţii. Se constată absenţa pulsului la palparea arterelor de pe faţa dorsală a picioarelor. Nevrita toxică - bolnavul acuză usturimi, amorţeli sau lipsa de sensibilitate care progresează pe picioare, de jos în sus. La atingere sensibilitatea este diminuată, iar reflexele osteotendinoase lipsesc. Guta - bolnavul constată umflarea, roşeaţa, căldura locală şi dureri vii, spontane, dar mai ales la mişcarea articulaţiei inflamate, care seamănă cu un furuncul apărut brusc. Boli reumatismale cu debut la picioare: inflamatorii - spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă sau reumatismul articular acut, care pot produce inflamarea cu înroşirea şi deformarea acută a unor articulaţii ale piciorului; de cele mai multe ori, semnele de mai sus sunt discrete, iar durerile sunt suportabile luni de zile, drept pentru care bolnavul nu sesizează la timp gravitatea; degenerative - articulaţiile degetelor şi a celorlalte oase sunt afectate prin eroziune, dezaxând şi deformând degetele, care fac monturi, iar piciorul se lăţeşte, se prăbuşeşte în interior sau exterior. Durerile sunt la început doar la mers, în încălţăminte strâmtă sau la oboseala de peste zi, lucru neglijat ani de zile. Şi alte boli pot debuta cu manifestări la picioare: boli cardiovasculare, respiratorii, endocrine, neurologice, psihice, urogenitale, digestive, boli de piele. Copilăria şi bătrâneţea au unele carenţe caracteristice, iar sporturile cu suprasolicitările inerente produc modificări subiective şi obiective la plante şi glezne. Boli ale picioarelor care produc suferinţa organelor Foarte puţin ştiu şi de aceea este neobservat şi neglijat faptul că unele tulburări discrete de vedere sau unele boli ale urechii interne (care reglează echilibrul) duc la un mers modificat, cu o poziţie particulară a plantelor, picioarelor şi mai ales a coloanei vertebrale. De asemenea, o cicatrice pe faţă sau corp, masticaţie modificată de lipsa dinţilor sau a unei proteze incorecte, antrenează bascularea şi rotaţia umerilor şi şoldurilor. Blocajul şi durerile vertebrale, dar şi la nivelul gleznelor sau a oaselor plantelor sunt cauzate de asimetria produsă de contractura diferită a muşchilor gâtului. Tulburările de statică şi dinamică plantară apar ca urmare a modificărilor anatomice înnăscute sau dobândite sau din cauza încălţămintei nepotrivite de zi cu zi sau de ocazie, care este puţin prea largă sau prea strâmtă, cu tocul prea jos sau prea înalt, prea uşoară sau prea grea, din material prea moale sau prea rigid, prea subţire sau prea gros. În timp, se ajunge la picior plat, scobit, deviat în exterior sau interior, care deformează mersul şi amortizează defectuos greutatea corpului. Greutatea se transmite sus, suprasolicitând ani de zile nesesizabil structuri anatomice nepregătite pentru aşa ceva, la nivelul gleznelor, genunchilor, şoldurilor, coloanei vertebrale, cutiei craniene şi a organelor învecinate. Toate rezistă până într-o zi, când se instalează artroza de genunchi sau de şolduri, varicele cu toate complicaţiile lor, hernia de disc cu lombosciatica dureroasă, dar mai ales cu paralizie, spondiloza cervicală sau dorsală, cu ameţeli, tulburări de vedere, de auz sau nevralgii iradiate la mâini sau în stern. Inima poate prezenta palpitaţii sau aritmii, tensiunea creşte sau coboară anormal şi nejustificat. Respiraţia este superficială ani de zile, favorizând infecţiile cronice. Foarte multe persoane se plâng de insomnii rebele sau, din contra, de somnolenţă inexplicabilă, oboseală a picioarelor cu scăderea randamentului muncii şi indispoziţii psihice, în a doua parte a programului de lucru. Leziuni cutanate, tumori ale pielii, infecţii superficiale sau cu ulceraţii profunde la nivelul picioarelor pot să migreze pe cale venoasă şi limfatică, producând uneori septicemii, obligând chiar la amputaţii. De cele mai multe ori, fie că sunt ulceraţii, fie că sunt durioane (bătături) de toate felurile, încălţămintea deranjează statica şi dinamica mersului pentru luni de zile. De asemenea, leziunile unghiale, unghiile încarnate, deformate, prea lungi sau prea scurte, cu infecţii, mai ales micotice, deformează piciorul şi incomodează la mers.