Cursuri de educaţie non-formală la Caransebeş

Data: 29 Iunie 2014

În perioada 26-28 iunie, a avut loc la Caransebeş un curs de formare destinat lucrătorilor cu tinerii în contextul Programului „Erasmus“. Cursul a fost organizat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), în parteneriat cu Asociaţia „Ioan Popasu“ a Episcopiei Caransebeşului şi a fost susţinut de formatori din cadrul Reţelei Naţionale a Formatorilor Programului Tineret în Acţiune. Intitulat „Metode şi instrumente de educaţie non-formală în contextul Programului Erasmus“, acest curs este încadrat în cadrul Programului Tineret în Acţiune, cofinanţat de Comisia Europeană. La cursul oferit gratuit participă reprezentanţi ai asociaţiilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi cu tinerii, precum şi voluntari şi lucrători de tineret din judeţul Caraş-Severin. „Acest gen de cursuri sunt foarte folositoare în misiunea cu copiii şi tinerii pe care noi ca Biserică o desfăşurăm, deoarece, folosind aceste tehnici şi metode de educaţie, pe care le învăţăm sau le aprofundăm la aceste cursuri, putem practic să ne atingem obiectivele pe care le-am propus, acelea de a atrage copiii şi tinerii spre a învăţa. De asemenea, putem să învăţăm lucruri folositoare şi pentru viaţă, utilizând această educaţie non-formală, dar putem să ne atingem şi obiectivul nostru central, acela de a catehiza copiii şi tinerii, folosind tocmai aceste metode şi tehnici noi de comunicare, care sunt pe placul lor şi sunt modalităţi atractive de învăţare“, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector al Sectorului social şi de activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului. Pe parcursul celor trei zile, participanţii au avut ocazia să înţeleagă mecanismele de funcţionare şi specificul proiectelor programului ErasmusÂ, dar şi să cunoască şi să aprofundeze noţiuni teoretice şi practice despre elaborarea, planificarea şi scrierea de proiecte de tineret specifice programului ErasmusÂ. Un asemenea curs a fost prezentat şi la Reşiţa în perioada 15-17 mai, în parteneriat cu Asociaţia Euroland Banat. (Darius Herea)