Cursuri de îndrumare duhovnicească în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

Un articol de: Darius Echim - 03 Aprilie 2024

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează și în acest an două serii de cursuri de duhovnicie pentru clericii din cele nouă protopopiate din cuprinsul eparhiei. Cursurile se desfăşoară sub forma unor colocvii, cu tematică practică și formativă. 

Prima serie a cursurilor are loc în perioada 1-4 aprilie, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj, iar a doua serie va avea loc între 8 și 11 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.
Luni, 1 aprilie, în prezența Înaltprea­sfinți­tu­lui Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cursurile de îndrumare duhovnicească au început cu o slujbă de Te Deum, în biserica nouă a așezământului monahal. 

În aula Centrului de Conferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul mănăstirii, ierarhul le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri duhovnicești. Au mai luat cuvântul: consilierul administrativ bisericesc al eparhiei, pr. Cristian Baciu, care este coordonatorul cursurilor; prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru; starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Nicolae Moldovan, și protopopul de Gherla, pr. Paul Iulian Isip.

Cei douăzeci de preoți participă la programul liturgic al mănăstirii, discută pe diferite subiecte şi au parte de o serie de discuții practice inițiate de duhovnici, preoți profesori de la școlile teologice clujene și alți invitați speciali.

Marți, 2 aprilie, alături de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au mai fost prezenţi în mijlocul cursanţilor exarhul mănăstirilor din eparhie, arhim. Dumitru Cobzaru; decanul Facultății de Teologie Ortodoxă clujene, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia; eclesiarhul Catedralei Mitropolitane clujene, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea; duhovnicul Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca, arhim. prof. Samuel Cristea, și directorul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Cătălin Glava.