Cursuri profesionale pentru preoţi, la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 10 Septembrie 2013

Aproape 100 de preoţi din toate cele cinci eparhii ale Mitropoliei Ardealului participă timp de 10 zile la cursuri tematice, în urma cărora vor obţine un grad profesional. Cursurile sunt susţinute de cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, instituţie ce asigură pregătirea continuă a preoţilor din Mitropolia Ardealului.

Sibiul găzduieşte în aceste zile o nouă serie de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. La aceste cursuri participă un număr însemnat de preoţi din eparhiile Mitropoliei Ardealului, care doresc să obţină la final un anumit grad profesional.

Centrul de perfecţionare profesională pentru preoţii din Mitropolia Ardealului este Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu şi, drept urmare, aceste cursuri au loc la sediul facultăţii sibiene, cu directa implicare a cadrelor didactice de la instituţia şaguniană.

Deschiderea cursurilor a avut loc luni, 9 septembrie, prin Sfânta Liturghie oficiată în capela facultăţii şi printr-un Te Deum, după care a urmat cuvântul inaugural venit din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Preoţii prezenţi au fost îndemnaţi să trateze aceste cursuri cu maximă seriozitate şi cu implicare totală, pentru ca, la final, pregătirea lor teologică şi duhovnicească să fie la un alt nivel.

Program liturgic zilnic

Cursurile sunt zilnice şi conforme cu programa tematică aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de Sinodul Mitropoliei Ardealului. La finalul acestor cursuri, preoţii vor susţine anumite colocvii şi examinări, în vederea obţinerii gradelor profesionale respective.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, dar şi cu participarea sa în calitate de profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu, organizăm din nou aceste cursuri preoţeşti. Participă 62 de preoţi la cursurile pentru definitivat şi pentru gradul II, iar pentru colocviul de admitere la gradul I, participă 35 de preoţi din Arhiepiscopia Sibiului, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, din Episcopia Oradiei, din Episcopia Devei şi Hunedoarei şi din Episcopia Covasnei şi Harghitei“, ne-a spus consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa.

Pe lângă tematica abordată, cursurile de la Sibiu au şi o importantă componentă liturgică. Astfel, în fiecare zi, cursanţii vor oficia şi vor participa la Sfânta Liturghie şi la Vecernie, un bun prilej pentru preoţi de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele şi practica liturgice şi de a elimina orice urmă de inovaţie în slujirea la Sfântul Altar.

Cursurile de la Sibiu pentru obţinerea gradelor preoţeşti se vor încheia pe 19 septembrie.