Curtea Constituţională a invalidat referendumul

Data: 21 August 2012

Curtea Constituţională a decis, ieri, cu 6 voturi la 3 invalidarea referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu desfăşurat pe 29 iulie. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că s-a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum. Potrivit Curţii, nu a fost îndeplinită condiţia privind cvorumul de 50% plus 1 dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale. Decizia CCR a venit după dezbateri care au durat aproape 3 ore. Curtea Constituţională se reuneşte din nou, astăzi, la ora 10.00, fiind necesar ca Hotărârea privind invalidarea referendumului să fie citită în plenul Curţii, apoi semnată de judecători. Hotărârea va fi transmisă apoi Parlamentului.