Cuvânt din amvon: Scurte consideraţii simbolistice asupra Tainei Sfintei Cununii

La Taina Cununiei, momentul solemn nu este acela când se pun cununiile sau când se citeşte Sfânta Evanghelie, ci atunci când se săvârşeşte consacrarea legăturii dintre bărbat şi femeie, adică atunci când, rostind cea de-a treia rugăciune a nunţii, preotul zice solemn: "Însuţi şi acum, Stăpâne, trimite mâna Ta din Sfântul Tău lăcaş şi uneşte pe robul Tău ..., cu roaba Ta ..., pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le roadă pântecelui, dobândire de prunci buni". Apoi le împreunează mâinile, rămânând aşa până la sfârşitul slujbei. Acesta este momentul solemn, ca o Cincizecime a slujbei Cununiei, echivalentă cu epicleza de la Sfânta Liturghie. Semnul văzut al sfinţirii nevăzute a acestei binecuvântări este deci unirea mâinii drepte a bărbatului cu dreapta miresei, de către preot, şi binecuvântarea lor. Acesta este cel de-al doilea moment ca importanţă, fiind de fapt actul ritual care simbolizează şi pecetluieşte săvârşirea Tainei: punerea cununiilor pe capetele mirilor.

Dacă ne referim la cununii, trebuie amintit că ele sunt făcute în chipul coroanelor cu care se închinau odinioară regii şi împăraţii biruitori în războaie, precum şi fecioarele în anumite ritualuri şi procesiuni religioase. Erau semne ale puterii, ale stăpânirii şi biruinţei la bărbaţi, sau ale frumuseţii şi purităţii virginale la fecioare, întruchipând totodată podoaba, cinstea, curăţia trupească şi sufletească, precum şi sentimentele de admiraţie, recunoştinţă sau omagiu biruitorilor în luptă. Cu toate acestea, punerea lor pe capetele mirilor se constituie într-un elogiu, deci ca o răsplată adusă curăţiei şi fecioriei acestora, pe care şi-au păstrat-o până la nuntă. De aceea se şi cântă pentru cei doi miri, în momentul acela, rugăciunea: "Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste, încununează-i pe dânşii". (Pr. Ioan Ioanicescu)