Cuvânt din amvon: Veşmântul simbolic al hristologiei şi misticii siriene

Relaţia dintre Hristos şi om în tradiţia creştinismului sirian din primele veacuri este marcată îndeosebi de proeminenţa simbolismului dezvoltat în operele lui Afraate, Sfântul Efrem sau în Liber Graduum (Cartea paşilor). Este perioada în care gândirea şi modul de abordare al părinţilor sirieni se situează departe de orice influenţă elenizatoare, încadrându-se într-o tradiţie semitică cu totul autentică, plină de înţelesuri şi idei hristologico-mistice. Modalitatea de exprimare a fost una cu totul specială, marşând, pentru prima dată, pe mesajul plin de simboluri al poeziei, ca "vehicul prim pentru teologie". Pionierul acestei abordări a fost Sfântul Efrem Sirul, stilul său fiind definit de "o formă literară prin care, în mod firesc, nu se limitează adevărul de credinţă în formule sau definiţii dogmatice, ci se oferă, în esenţă, o viziune teologică dinamică, îndemnând continuu cititorul să pătrundă cu mintea dincolo de forma exterioară a cuvintelor spre adevăratul lor înţeles" (S. Brock, The Luminous Eye, p. 160). Acest prim veşmânt al teologiei de factură hristologică şi mistică a avut la bază, în Biserica Siriană de Răsărit, o terminologie complexă, pe alocuri diferită de lexicologia grecească îmbisericită în primele sinoade ecumenice.

Motivul pentru care părinţii sirieni uzitează în hristologia lor de aceste simbolisme este legat în mare parte de capacitatea de a pătrunde dincolo de explicaţiile pe care le pot oferi logica şi dialectica. Acest mod de interpretare izvorăşte din autenticul teologiei siriene, caracteristic Bisericii Apostolice de Răsărit. Atunci când este vorba despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, ca Fiu născut din veşnicie din Tatăl, despre îmbrăcarea noastră în El prin Întrupare (lbeš pagra), Răstignire, coborârea la iad, şederea de-a dreapta Tatălui, într-un cuvânt despre capacitarea acestor dimensiuni hristologice prin "ochiul luminos al credinţei", terminologia părinţilor sirieni debordează într-o adevărată lume a simbolurilor. Prezentate de multe ori sub forma unor "metafore codificate", ideile hristologice şi mistice devin "multivalente". (Diac. Ioniţă Apostolache)