Dacă urcaţi astăzi pe Ceahlău, nu veţi plăti taxa de rezervaţie
Turiştii care urcă astăzi pe muntele Ceahlău nu trebuie să mai achite taxa de rezervaţie, potrivit unui anunţ făcut de Direcţia de Administrare a Parcului Ceahlău. Iniţiativa datează din 2009, atunci când s-a instituit o "zi a porţilor deschise" în Parcul Naţional Ceahlău, prilejuită de sărbătorirea hramului Schitului "Schimbarea la faţă a Domnului" de pe platoul muntelui. "În această zi, accesul în parc se va face gratuit, fără achitarea taxei de vizitare. Accesul în Parcul Naţional Ceahlău se va face prin porţile de intrare în aria naturală protejată de la Durău, Izvorul Muntelui şi prin Poiana Stănile. În aceste locuri, pelerinii vor fi îndrumaţi pe traseele către lăcaşul de cult de rangerii parcului naţional. Aceştia vor fi sprijiniţi în acţiuni de jandarmii de la posturile din Bicaz şi comuna Ceahlău şi de poliţiştii de la Bicaz", a declarat Constantin Andraşi, şeful Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău. Acesta atrage atenţia turiştilor să facă deplasarea numai pe traseele indicate la porţile de intrare, în linişte, fără a colecta exemplare din flora parcului, între ele aflându-se şi specii protejate, precum floarea-de-colţ. Pe trasee nu trebuie abandonate deşeuri alimentare sau resturi de ambalaje.