Dacian Cioloş ar putea fi numit comisar european pentru Agricultură
România are pentru prima dată posibilitatea numirii unui comisar european pentru Agricultură, în persoana lui Dacian Cioloş, potrivit lui Nicolae Ştefan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură „Agrostar“. „Suntem foarte bucuroşi că, în susţinerea acestei candidaturi româneşti, Casa Regală s-a alăturat Federaţiei şi structurilor europene cu care avem încheiate parteneriate, iar relaţiile sale foarte bune cu Bruxelles-ul şi cu celelalte monarhii de pe continent s-ar putea dovedi decisive“, a spus preşedintele Federaţiei „Agrostar“. Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii în cabinetul Tăriceanu, are avantajul de a fi lucrat în diferite organisme din Franţa şi la Comisia Europeană, precum şi pentru Delegaţia Comisiei Europene în România, pe probleme de agricultură şi dezvoltare rurală.