Darea de seamă a Casei de Ajutor Reciproc

Un articol de: Darius Herea - 05 Feb 2014

Miercuri, 5 februarie, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial, a avut loc şedinţa Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a eparhiei. Casa de Ajutor Reciproc este coordonată prin Adunarea Generală, care se întruneşte ordinar, o dată pe an şi ori de câte ori este nevoie, având ca preşedinte pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Potrivit prevederilor de funcţionare a Casei de Ajutor Reciproc, în fiecare an se face darea de seamă a activităţilor întreprinse în anul precedent. La această şedinţă s-a făcut darea de seamă pentru anul 2013 şi s-a constatat că această instituţie şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu prevederile regulamentare. Pe lângă scopul în sine de a împrumuta, de a ajuta membrii şi angajaţii Eparhiei Caransebeşului, Casa de Ajutor Reciproc a făcut donaţii pentru ajutoare de înmormântare, precum şi pentru anumite situaţii medicale, respectiv preoţilor care s-au aflat într-o situaţie medicală deosebită şi care aveau nevoie urgentă de fonduri pentru a-şi putea împlini îndatoririle familiale.

De asemenea, s-au făcut propuneri pentru eficientizarea acestui sistem de ajutor reciproc, şi anume prin scăderea dobânzii pe de o parte, care să vină în întâmpinarea solicitanţilor, dar în acelaşi timp pentru a mări plafonul de împrumut. S-au făcut propuneri pentru ridicarea sumei de cotizaţie lunare, aceasta tot pentru a veni în sprijinul celor care solicită împrumuturi şi scăderea dobânzii, fiecare dintre membrii Casei de Ajutor Reciproc pot împrumuta o sumă mai mare, care le este necesară pentru nevoile lor.

Părintele Casian Ruşeţ, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeşului, a precizat: „Scopul unei Case de Ajutor Reciproc este de a veni în sprijinul angajaţilor unei instituţii care se organizează în acest fel, fiind o organizaţie de tip intern care funcţionează după regulamentele de procedură stabilite de către Patriarhia Română şi aprobate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“.

Adunarea Generală, la rândul ei, este coordonată prin consiliul director, care este împuternicitul sau organul executiv al acesteia. Consiliul director al Casei de Ajutor Reciproc este desemnat de către Adunarea Generală şi aprobat de către chiriarhul eparhiei. De asemenea, ierarhul aprobă fiecare proces-verbal şi fiecare hotărâre a consiliului, el întrunindu-se cel puţin o dată pe lună pentru a aproba împrumuturile, respectiv solicitările membrilor acesteia.