Darul repetat ne reînnoieşte la nesfârşit viaţa

Pentru Naşterea Domnului ne pregătim doar reînnoind mereu prezenţa lui Iisus Hristos în viaţa noastră. Trebuie să fim conştienţi că El S-a întrupat pentru noi dăruindu-ne mântuirea. Ne cere păcatele noastre, mărturisirea lor, care este singura cale adevărată şi frumoasă pentru a trăi creştineşte sărbătoarea Crăciunului. Iar trăind creştineşte marele praznic, ne deschidem faţă de semeni, împăcându-ne şi intrând în comuniune cu ei. Astfel, rolul nostru este de a dărui, şi material, şi spiritual. Însă darul, pentru a fi dar, este dăruit neîncetat şi este repetat. De aceea darul repetat nu este dar fără dăruirea reînnoită, la nesfârşit şi nesfârşit, a vieţii celui care dăruieşte. Un interviu cu pr. prof. dr. Daniel Benga.

Cum trebuie să trăiască un creştin Naşterea Domnului, astăzi, acum, în această lume secularizată, care ne îndepărtează de la sensul creştinesc al Crăciunului?

Un creştin ar trebui să trăiască Crăciunul după reperele şi valorile pe care creştinismul le promovează şi le propovăduieşte de 2000 de ani. Cel mai bun mod de a trăi Naşterea Domnului este de a te lăsa îndrumat de către Biserică, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Biserica e cel mai frumos gând de iubire al lui Dumnezeu pentru lume“. Dacă nu ai repere creştine în viaţa ta, este evident că nici Crăciunul nu poate fi trăit creştineşte. Cu alte cuvinte, dacă nu recunoşti în fiecare duminică, în fiecare clipă şi în fiecare zi din viaţa ta că Dumnezeu S-a întrupat pentru tine, S-a născut pe pământ pentru tine, a murit şi a înviat pentru tine este evident că nu vei reuşi nici în ziua Naşterii Domnului. Creştinismul este o cale, după cum ne învaţă Faptele Apostolilor, care ne spun că primii creştini din Ierusalim mergeau pe „calea Domnului“.

Nu putem trăi Crăciunul frumos dacă nu trăim drumul pregătitor până la marele praznic creştineşte. Dacă postul de 40 de zile, pregătitor pentru a-L primi pe Hristos în sufletele noastre şi a reînnoi prezenţa Lui în viaţa noastră, nu este trăit cu adevărat, este evident că nu putem trăi nici ceva înălţător în ziua de Crăciun. Pregătirea pentru sărbătoare este foarte importantă sau tot la fel de importantă ca sărbătoarea însăşi. Pentru a trăi aceste sărbători este nevoie de ceea ce Vasile Băncilă, un mare filosof român din perioada interbelică, numea saltul către transcendent, trebuie depăşit cotidianul pentru a trăi cu adevărat spiritual sărbătorile în care ne aflăm, deoarece viaţa spirituală respiră prin sărbători.

Care este semnificaţia deplină şi profundă a marelui praznic al Naşterii Domnului?

Dumnezeu Se coboară pe pământ pentru a ne mântui. Lucrul acesta este atât de frumos descris de Fericitul Ieronim, care a trăit mai mult de 30 de ani în peştera din Betleem. Dimineaţa, înainte de a-şi începe lucrul de zi cu zi, stătea de vorbă cu Iisus Hristos Cel născut în Betleem şi spunea: „Pruncule, pruncuşor iubit, cum suferi tu pe paie? Vreau să-ţi dăruiesc ceva“. Şi începea să-i enumere: vreau să-ţi dau şi asta, şi asta, dar pruncul îi răspundea: „Ieronime, toate ale tale, ale lumii le am“. Şi atunci el spunea: „Doamne, atunci ce să-Ţi dau?“ Iar Mântuitorul i-a răspuns: „Ieronime, dă-mi păcatele tale! Eu pentru asta am venit, să ridic păcatele lumii, să dăruiesc libertate, să dăruiesc viaţă, să dăruiesc bucurie oamenilor“. Această povestioară ne arată că Naşterea Domnului este un mare dar: Dumnezeu vine să ne ia păcatele. Este foarte important să înţelegem această dimensiune a sărbătorii, care este posibilă numai înlăuntrul Bisericii, acolo unde Mântuitorul a instituit Taina Spovedaniei şi Taina Împărtăşaniei, care împreună ne dau singura cale adevărată şi frumoasă pentru a trăi creştineşte sărbătoarea Crăciunului. Deci prin pregătire înţelegem că Naşterea Domnului este smerenia lui Dumnezeu şi coborârea Lui pe pământ ca să ia păcatele noastre asupra Lui.

Îmi spunea cineva căruia i-a murit un frate că îi pare rău că nu au apucat să-şi spună lucruri care trebuiau spuse, adică comuniunea dintre ei nu s-a realizat în totalitate şi n-au putut să-şi spună lucruri pe care poate ar fi trebuit să le spună cât au fost împreună în această viaţă. Iată, această trăire creştinească a Crăciunului înseamnă şi deschidere către cei din jurul nostru, înseamnă şi vorbire cu cei din jurul nostru, înseamnă şi iertare, pe care să o dăruim în jurul nostru.

Deci unul din darurile noastre către Dumnezeu ar fi să ne înţelegem şi să ne împăcăm cu cei din jurul nostru?

Evident că aceasta este o dimensiune importantă a Crăciunului deoarece cu adevărat în această perioadă, începând de la Sfântul Nicolae şi până la prăznuirea Naşterii Domnului, dar şi după aceea, ne dăruim daruri. Putem dărui din ceea ce avem, spunea Nicolae Steinhardt, şi putem dărui din ceea ce suntem. De multe ori ne oprim la nivelul superficial de a dărui din ceea ce avem, adică dăm şi noi un bănuţ la un sărac sau poate dăruim câteva lucruri sau altceva material celor din jurul nostru şi celor dragi, în special. Însă, dincolo de aceasta sunt foarte importante darurile spirituale pe care le dăruim, iar aceasta înseamnă a dărui din noi înşine. Acolo unde este tristeţe poate aducem un cuvânt de bucurie, acolo unde este singurătate poate aducem un cuvânt de mângâiere. Putem intra mai mult în comuniune cu cel de alături. Este important să ne împăcăm cu toţi, să trăim în pace, după cum spun îngerii care vestesc acest praznic: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“.

Darul Crăciunului pentru noi, pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte, este iertarea păcatelor, dar în acelaşi timp şi pacea, bucuria şi bunăvoirea faţă de cei de aproape. Şi atunci este important să învăţăm să dăruim într-un mod spiritual. O sintagmă spune: „O floare e mai mult decât o câmpie cu flori, iar un prieten e mai mult decât lumea întreagă“. În aceste zile de Crăciun, dacă ştim să dăruim o floare cuiva, din inimă şi din suflet, nu în mod formal, şi mai ales cuiva care are mare nevoie de o asemenea atenţie, această floare semnifică mai mult decât toate florile din lume. Sau, cum spune partea a doua a sintagmei, atunci când eşti singur, necăjit, bolnav sau trist, dacă un singur prieten vine să-ţi fie alături, atunci acel prieten e mai mult decât lumea întreagă. Aceasta este o dimensiune fundamentală pe care o trăim în aceste zile de Crăciun.

V-aţi referit la darurile spirituale oferite celor din jur. Pe lângă ele trebuie, însă, să oferim daruri de milostenie şi celor săraci sau în nevoi.

Îmi aduc aminte de un imn al Sfântului Efrem Sirul despre taina Crăciunului: „În această zi în care Domnul a toate a venit la robii Săi, să se plece şi stăpânii în iubire spre robii lor, în această zi în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui. În această zi ni s-a arătat un dar pe care nu l-am cerut, să dăm aşadar milostenie celor ce ne-o cer cu glas mare“. Acest fragment din imnul întâi la Naşterea Domnului ne arată că încă de la începuturile prăznuirii acestei sărbători, milostivirea lui Dumnezeu şi bogăţia lui revărsate peste noi, care înseamnă iertare şi iubire, ne obligă şi pe noi să fim milostivi.

În limba malteză „Domnul“ se spune „Il Mulej“, iar tradus în română ar însemna „Cel Bogat“, adică atunci când maltezii vorbesc despre Dumnezeu, Îl numesc ca fiind Cel Bogat. Şi cine poate fi mai Bogat decât Dumnezeul nostru? Iar dacă ducem mai departe această învăţătură că Dumnezeu este Cel Bogat înseamnă că noi, fiii Lui, suntem fiii Celei mai bogate fiinţe din univers, care este Dumnezeu. Şi atunci, dacă suntem fiii Celui Bogat, atunci suntem părtaşi şi noi la bogăţia Lui, şi chiar dacă nu avem multe de dăruit, totuşi din darurile noastre mici pot să se întâmple lucruri foarte mari. Dintr-un dar mic dăruit acolo unde trebuie poate răsări o mare bucurie.

Dar, repet, nu ajunge pentru un sărac numai o pâine oferită într-un mod exterior, ci mult mai important pentru el este să trăiască şi bucuria comuniunii. Nu ajunge să-i aducem mâncare de ziua de Crăciun, pentru a o mânca în singurătatea lui, ci frumos este ca familiile creştine să se deschidă în afara lor. Dacă avem un vecin, o vecină, să-i facem părtaşi la bucuria noastră, să primească lumina Naşterii lui Hristos în casele lor. Chiar dacă se spune că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea familiei, această familie poate fi mărită, la fel cum fac atât de frumos unele popoare care aşază o farfurie în plus la masă pentru un oaspete neaşteptat. Prin acesta poate stă chiar Dumnezeu cu noi la masă, aşa cum învăţăm din Sfânta Scriptură, care ne spune că unii primind oaspeţi, au primit îngeri în casă.

De ce nu putem trăi cu adevărat Crăciunul dacă nu dăruim? Sunt mulţi semeni care nu vor să dăruiască.

Este important să dăruim pentru că trebuie să fim asemenea lui Dumnezeu. Către fecioarele cele neînţelepte din Evanghelie, Mântuitorul spune: „Nu vă cunosc pe voi!“ sau altfel tâlcuit: „Nu-Mi recunosc chipul în voi“. Adică acestea n-au dăruit, n-au luat untdelemn, au fost zgârcite, nu s-au pregătit, n-au avut fapte bune, n-au făcut milostenie. Dacă Dumnezeu a venit pe pământ ca pe noi să ne transforme după chipul Lui, atunci să ne apropiem de El şi să ne asemănăm cât mai mult cu El. Pentru noi aceasta este o poruncă şi un dat, dacă vrem să fim buni atunci trebuie să trăim în această măreţie. Dacă vrem să fim ai lui Dumnezeu, trebuie să fim la fel ca El. Ce instituţie mai există pe pământ care luptă pentru şi vesteşte măreţia omului, aşa cum o face Biserica? Ce instituţie mai e pe pământ care-l iubeşte atât de mult pe om, aşa cum o face Biserica? Şi de ce o face Biserica? Pentru că ea vrea să trăiască după cum trăieşte Capul ei Hristos, anume are ca ţel să-l urce pe om la Cer, să-i dea aripi să zboare, să-l facă bun şi frumos. Şi atunci iată cât de important este să dăruim, să fim milostivi, pentru că dacă nu suntem milostivi noi nu ne împlinim vocaţia de creştini. A fi creştin înseamnă a fi milostiv, precum Dumnezeu Cel din ceruri.

Este foarte important să nu cădem în ispita de a dărui numai în ziua Crăciunului. Mergem la un sărac sau la un bolnav şi după aceea nu îl mai cercetăm decât la Paşti sau la Crăciunul viitor. Din punct de vedere creştin există o lege în iconomia darului pe care Dumnezeu însuşi a lăsat-o: darul, pentru a fi dar, este dăruit neîncetat şi este repetat. Ce-ar înţelege un om dacă i-am dărui o dată în viaţă ceva? N-ar înţelege nimic. Dar dacă eu în mod repetat îi dăruiesc ceva atunci cu adevărat darul meu devine dar. Dacă nu, darul riscă să se schimbe într-un troc în care şi dau, şi primesc. Nici cu Dumnezeu nu se poate întâmpla lucrul acesta, noi nu facem troc cu Dumnezeu şi Dumnezeu nu face troc cu noi, ci viaţa noastră este dincolo de acest troc, care e posibil numai în economia lumii. Vă dau un alt exemplu, inelul de logodnă. Mirele îi dă miresei un inel de logodnă. Ce ar înţelege mireasa din acel inel dacă darul nu s-ar repeta? De aceea darul repetat nu este dar fără dăruirea reînnoită, la nesfârşit şi nesfârşit, a vieţii celui care dăruieşte. Şi această dăruire trebuie să fie din dorinţă şi din încântare, din bucurie şi din iubire nemărginită. Aceasta ar fi adevărata dimensiune a darului creştin, pentru că asta este frumuseţea lui în creştinism. Dumnezeu nu-Şi ia darul înapoi, nici chemarea şi nici darul, lumea şi viaţa noastră este darul Lui şi El nu le ia înapoi, toate darurile le redăruieşte infinit. De aceea este atât de frumos că şi la această sărbătoare, în marile imne şi condace ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii se cântă mereu această taină, că această zi vine şi trece, dar ea este mereu nouă, pentru că este zi a veşniciei lui Dumnezeu şi a dăruirii Lui.

Aşadar, atunci când dăruim în aceste zile suntem la fel ca Dumnezeul nostru Cel Bogat care a făcut cerul şi pământul, lumea, florile, soarele, luna, stelele şi toată frumuseţea acestui pământ. Şi dacă noi dăruim numai ceva din ceea ce ne-a fost dăruit, pentru că tot ce avem e dar, atunci ne asemănăm lui Dumnezeu. Iar la final, când vom merge înaintea lui Dumnezeu, atât de frumos Îi vom spune: Doamne aş vrea să-Ţi aduc în braţe lumea întreagă pe care Tu mi-ai dăruit-o şi pe care eu n-am fost vrednic să o cinstesc, poate, aşa cum se cuvine. Deci, iată, Crăciunul are şi o perspectivă eshatologică în această dăruire, pentru că atunci când vom merge la Dumnezeu vom regăsi tot ceea ce am dăruit, dar însutit şi înmiit de iubirea şi bunătarea lui de Părinte.