Daruri şi laude aducem cu magii şi îngerii Împăratului Hristos

În ultimii ani, de fiecare dată când se apropie Crăciunul, îmi stăruie în minte o întrebare: oare cum ar trebui redat mesajul celei mai bune vești din istoria omenirii, a Nașterii lui Hristos, astfel încât să atingă cât mai adânc inimile oamenilor? Cu siguranță, acest mesaj sună cel mai frumos în mărturiile sfinţilor noștri, întrucât ei au reușit să vadă implicațiile universale ale acestui eveniment ce a schimbat radical destinul spiritual al omenirii.

Această realitate o distingem, de pildă, în Cuvântarea la Nașterea Domnului a Sfântului Grigorie Teologul, în care autorul nu vorbește despre un eveniment istoric trecut, ci contemplă și cântă întruparea Fiului lui Dumnezeu, ce se desfășoară în fața ochilor sufletului său. De aceea, înaintea oricărei tâlcuiri, izbucnește în doxologie: „Hristos Se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Cântați Domnului tot pământul”. Iar aceasta nu este o simplă laudă, ci strigătul unui corifeu prins în hora unei prăznuiri cosmice: „Veseli­ți-vă, cerurilor, și tu, pământule, bucură-te, pentru Cel ceresc, care S-a făcut pământesc”.

Așadar, Nașterea Domnului nu este un fapt religios obscur, particular, nu e o amintire pioasă din istoria Bisericii, pe care am avea datoria s-o actualizăm festiv în fiecare an, ci este viziunea venirii Fiului lui Dumnezeu în această lume, a întâlnirii dintre lumea cerească și cea pământească: „Acesta este praznicul nostru, aceasta prăznuim noi astăzi; venirea lui Dumnezeu și petrecerea Lui împreună cu oamenii, pentru ca noi împreună cu Dumnezeu să petrecem, sau pentru ca la El să ne reîntoarcem (căci în acest fel este mai potrivit a se spune), pentru ca pe omul cel vechi să-l lepădăm, și în cel nou să ne îmbrăcăm” (Sfântul Grigorie Teologul).

Sfântul Grigorie ține să ne atragă atenția asupra fundamentului prăznuirii Nașterii Domnului. Cândva s-a produs o ruptură ontologică prin păcat și am pierdut legătura cu Dumnezeu, am căzut din existența cea veșnică și fericită, iar acum El însuși vine în lume ca să ne restaureze: „Cuvântul, pentru noi, mai pe urmă S-a făcut om, pentru ca Cel ce ne-a dat existența, să ne dăruiască și existența fericită; sau, mai bine zis, pe noi cei ce prin răutate am curs din existența fericită, către aceasta iarăși să ne întoarcă prin întrupare”.

După cum se știe, în concepția Sfinților Părinți, existența este un dar natural, însă omul este destinat unei existențe veșnice împreună cu Dumnezeu, numită și existența fericită. Domnul este Cel care ne duce la această existență fericită doar dacă voim și noi. Prin libertatea noastră putem alege cum să ne folosim darul existenței, având în față două perspective: putem opta să ne facem existența veșnic fericită sau veșnic nefericită. Și aici s-ar cuveni o mică precizare, anume că, sărbătorind Crăciunul, noi nu facem un gest mecanic prin care repetăm arhetipuri ancestrale, nici nu ne exersăm în arta celebrării sacrului, fapte despre care istoricii religiilor spun că sunt gesturi specifice omului religios din toate timpurile, ci ne străduim, pe temelia întrupării Cuvântului, să ne reîntoarcem la starea dintâi din care am căzut, la starea paradisiacă de dinainte de păcat.

Prăznuind Nașterea Domnului, noi ne prindem de umanitatea lui Hristos și-L lăsăm să ne ridice la existența fericită, la viața veșnică, întrucât acesta e scopul pentru care El a venit pe pământ. Așadar, Nașterea Domnului are în același timp o dimensiune eshatologică, întrucât prăznuim acum sfârșitul acestei forme de existență căzută și viitoarea noastră reîntoarcere în Rai, adică în sânul lui Dumnezeu, unde am fost destinați prin creație.

Din nefericire, astăzi, bagatelizăm cu zâmbetul pe buze tot ce avem mai sfânt. Suntem presați psihologic de o mass-media tot mai secularizată să-L exilăm pe Hristos din societate și din lumea creată de El, să-L micșorăm până la dimensiunea insignifiantă a unui element de religiozitate individuală, sectară. Aceste tendințe seculare fac ca lumea contemporană să semene foarte mult cu cea de acum 2.000 de ani, când Hristos S-a născut în Betleemul Iudeei și a fost primit cu ostilitate de mai-marii zilei, iar soldații lui Irod îl căutau pentru a-L ucide. Tot așa și în vremea noastră, anticreștinii, descendenți spirituali ai lui Irod, caută cu încrâncenare să-L ucidă pe Hristos din sufletele creștinilor din întreaga lume. În schimb, dacă comercializăm Crăciunul, dacă-l transformăm într-un accesoriu al comerţului mercantil, dacă-l identificăm cu artificiile și beculețele multicolore ale cetății, suntem aplaudați în toate rețelele media. Însă aceste gesturi nu exprimă decât o idolatrizare a detaliilor secundare sărbătorii și o fugă de întâlnirea reală cu Dumnezeiescul Prunc. Orice formă de bucurie omenească supralicitată se transformă într-o pagubă duhovnicească, așa cum Sfântul Grigorie observa deja cu șaptesprezece secole în urmă: „Să nu ne încununăm porticurile casei, să nu ne adunăm pentru dansuri, să nu împodobim bulevardele, să nu ne mulțumim ochii, să nu ne desfătăm auzul, să nu ne feminizăm cu mirosul, să nu ne desfrânăm cu gustarea, să nu-i facem pe plac pipăitului, în căile înlesnitoare ale răutății și intrări ale păcatului, să nu ne moleșim prin îmbrăcămintea cea fină și bogată, care ne arată cel mai bine netrebnicia”.

Sfântul Grigorie ne conduce cu măiestrie la esența actului sărbătoririi Nașterii Domnului: soluția nu e prăznuirea după gândirea lumii, ci prăznuirea duhovnicească, până la identificarea cu personajele biblice, până la a deveni martor și, prin urmare, părtaș nepământeștii Nașteri a lui Hristos, care copleșește stricăciunea și ostilitatea acestei lumi. De aceea și îndeamnă: „Împreună cu steaua aleargă și împreună cu Magii adu daruri, și aur, și tămâie, și smirnă, ca unui împărat, ca unui Dumnezeu, și ca unuia mort pentru tine. Slăvește împreună cu păstorii, laudă împreună cu îngerii, dăn­țuiește împreună cu arhanghelii. Să fie un praznic de obște, al puterilor cerești și al celor pământești. Căci eu cred că și acele puteri împreună se veselesc și împreună prăznuiesc cu noi astăzi, întrucât sunt iubitoare de oameni și iubitoare de Dumnezeu”.