Dascălul cronicar Vasile de la Vlădeşti

Dascălul de biserică Vasile Gălăţanu (1904-1983) s-a identificat întru totul cu biserica satului natal, Vlădeşti, unde a cântat până la trecerea la Domnul. A iubit aşa de mult cărţile de cântare de la strană, încât a plâns cu amar când comuniştii le-au strâns în mijlocul curţii şi le-au dat foc. Însemnările lui pe diferitele volume în care consemna evenimentele satului sunt o istorie vie. A venit vremea să fie scrisă şi viaţa lui.

Marele "apostol" al cântării bisericeşti, cel mai important compozitor şi pedagog român de muzică psaltică, Ion Popescu-Pasărea (1871-1943) scria cu amărăciune în primăvara anului 1911: "În vechime, cântăreţii bisericeşti erau consideraţi adevăraţi artişti… Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat cu totul. Numele de cântăreţ a ajuns să fie desconsiderat, încât e şi ruşine cuiva a se mai numi cântăreţ. Salariile sunt reduse la simpla expresie, veniturile suprimate, iar consideraţiunea de artişti, transformată în servitori de rând!" Dar nu despre salarii reduse ori venituri suprimate ne-am propus a scrie aici, ci despre un valoros dascăl din Vlădeştii Covurluiului, anume Vasile Gălăţanu (1904-1983), care s-a identificat cu biserica din satul de pe Prut, îndeplinindu-şi menirea cu asupra de măsură. O viaţă dedicată cântării lui Dumnezeu Născut în Vlădeşti, la 27 septembrie 1904, din părinţi lucrători de pământ, a reuşit să absolve Şcoala de cântăreţi de la Mănăstirea Cocoşu, jud. Tulcea, de-abia în anul 1938. "Cu multe greutăţi şi lipsuri, întrucât părinţii mei - mărturisea dascălul Vasile - au fost săraci şi n-au putut să mă dea la şcoală la vreme, şi deci de o nemărginită dragoste faţă de Biserică, a trebuit să urmez şcoala singur aşa de târziu". Căsătorit cu Catinca Stoica, din acelaşi sat (în 1927), i s-au născut trei băieţi şi patru fete. Ca avere avea, după propria mărturie, "un car, un plug, 5 ha de pământ şi trei oi!" (Oare ce reacţie au "mai-marii oraşelor şi ai satelor" de astăzi faţă de o astfel de declaraţie de avere?) La 1 februarie 1925 este angajat cântăreţ I la Parohia Mangalia, jud. Constanţa, unde va sluji patru ani, după care se stabileşte definitiv în satul natal. Este numit cântăreţ onorific la Vlădeşti în vara anului 1934. Într-un raport din 3 iunie 1935, preotul paroh Nicolae Chiculiţă (1909-2003) scria despre cântăreţul Gălăţanu că "are suficiente cunoştinţe despre cântarea şi slujba bisericească, conducând strana la sfinţirea bisericii din această parohie ca unul ce are mare dragoste pentru biserică, îngrijind-o şi lucrând pentru ea…". De-abia la 1 aprilie 1939 este angajat cântăreţ bisericesc la Vlădeşti, slujind strana timp de aproape trei decenii. Recomandându-l pentru angajare, protoiereul Teodor Trandafir scria: "Cu ocazia unei inspecţiuni la parohia Vlădeşti am cunoscut pe tânărul V. Gălăţeanu şi am constatat că este bine pregătit pentru cariera de cântăreţ bisericesc şi, pe lângă aceasta, este din plin dotat cu frumoase daruri muzicale." Însemnări în cărţile de cult Dragostea lui pentru cântarea bisericească, pentru cărţile de slujbă, pentru sfântul lăcaş al bisericii şi pentru consemnarea unor evenimente şi întâmplări deosebite din satul unde vieţuia venea din adâncurile stirpei sale familiale. Era strănepotul dascălului Alexandru Ariton, aşezat în strana bisericii din cătunul Paşcanii, înainte de anul 1840, de hatmanul Alexandru Mavrocordat (†1855, ginerele domnitorului moldovean Alexandru Moruzi), foarte probabil ctitorul Bisericii Sf. Voievozi, ridicată între anii 1840 şi 1844, care stăpânea moşia Paşcanii şi donase mai multe cărţi acestei biserici. Dascălul Ariton, bunicul mamei dascălului Vasile, avea obiceiul să însemneze pe cărţile de slujbă evenimente, întâmplări şi donaţii, aşa cum făcea şi preotul din vremea lui, Apostol Dediul. Dedesubtul unei scurte însemnări: "Anul 1886/1887, decembrie 20. Alecsandrşuţ Ariton fiind dascăl la biserica Sfinţilor Voivozi, la Pascanşiţ de patruzeci de ani", cântăreţul Vasile scria, la interval de aproape şase decenii: "Străbunicul meu după mamă este cel ce a scris mai sus. De la dânsul şi până la mine n-a mai fost un alt cântăreţ în satul acesta. 1945, cântăreţ V. Gălăţanul". Dascălul Vasile a iubit mult cărţile de strană şi a avut grijă de ele, lăsând în scris urmaşilor ostenelile lui în această privinţă. Aşa, de exemplu, pe un Octoih, tipărit la Mănăstirea Neamţ în anul 1836, a făcut următoarea însemnare cu creionul: "Această carte s-a păstrat bună până în anul 1940, luna noiembrie, ziua 9, când s-a dărmat biserica şi a fost apucată de zidu dărmat şi a fost scoasă ruptă. Cântăreţul biseri(cii) şi primarul com(un)ei Vlădeşti în aceste vremuri grele. V. Gălăţeanul." Într-adevăr, a fost primar în sat câteva luni, în acel an de mare încercare, 1940! Pe un Minei pe luna octombrie, Bucureşti, 1929 (coperta 2, jos) scria: "În anul 1940, noiembrie 10, biserica Sf. Nicolae s-a dărâmat de cutremur şi deci cărţile au fost aduse la biserica Sf. Voievozi din Slobozia Vlădeştilor. Cântăreţ V. Gălăţanu." Tot despre cărţile bisericii şi alte bunuri sacre ne-a lăsat o altă importantă informaţie, graţie unei însemnări pe o Psaltire, Bucureşti, 1820 (Fila 2, după forzaţ, nenumerotată): "Cărţile bisericei şi toate obşiţectele de preţ ale bisericii au fost îngropate în pământ de cântăreţul Vasile Gălăţanu, în iunie 1941 şi scoase în anul 1944 după trecerea armatelor ruseşti şi terminarea războiului cu Germania. Cântăreţ V. Gălăţeanu." A însemnat în cărţile de strană şi unele evenimente sau întâmplări. Astfel, se referă la procesiunea care se făcea anual cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, făcătoare de minuni: "În fiecare an când se aduce Sfânta se slujeşte slujba Acoperământului care este arenjată în acest minei, la ziua 1 ale acestei luni. Cântăreţ V. Gălăţanu, 19 mai 1938." Două însemnări pe Mineiul lunei iulie, Bucureşti, 1928 (foaia de titlu) se referă la calamităţi naturale întâmplate în secolul trecut: "Anul acesta este din nou secetă ca şi anul trecut; ajunşi la 1 iulie n-avem ce mânca: grâu nu, secară nu, orz nu, orez nu. Suntem nevoiţi să răbdăm până la octombrie la porumb; dacă nu se face nici porumbul, atunci perim de foamete. Astăzi, 5 iulie sunt în sat 4 morţi de foame şi mulţi vor urma. Cântăreţ V. Gălăţanu, 6 iulie 1947"; "Anul acesta au fost ploaie foarte mare; s-au distrus Ľ din recolta întregei ţări; sate şi oraşe din Ardeal au fost distruse de inundaţii; s-au primit ajutoare pentru sinistraţi din aproape toate ţările lumei. 1 august 1970, cântăreţ pensionar în etate de 66 ani. Vasile Gălăţanu." Trecând prin vitregiile vremii A avut o importantă contribuţie atât la ridicarea noii biserici din Vlădeşti, sfinţită de episcopul Cozma Petrovici al Dunării de Jos la 30 septembrie 1934, cât şi la refacerea Bisericii Sf. Voievozi din Paşcanii, după dărâmarea la cutremurul din 1940 a bisericii din Vlădeşti. Despre aceasta din urmă, dascălul Vasile însemna cu amănunte, pe Mineiul lunei mai, Bucureşti, 1928 (versoul foii de titlu): "Să să ştie că în anul 1946, luna mai în 22 de zile ne-am apucat de refăcut biserica cu hramul Sfinţii Marii Voivozi din Slobozia ce era ruinată complectamente, fiind veche, lucrată din paiantă, iar refacerea s-a făcut din temelie de către sătenii comunei Vlădeşti, având în frunte un comitet condus de preotul Neculai Chiculiţă, ajutat întru totul de către cântăreţul Vasile N. Gălăţanu, şi s-a terminat în luna noiembrie, ziua 3, acelaşi an, când a fost sfinţită de către pr. protoşiţereu Gh. Florea şi de soborul preoţilor din cercul pastoral Oancea. Să mai ştii că în vara aceasta a fost una din secetele care încă n-au mai cunoscut generaţia noastră. Cântăreţ bisericesc V. Gălăţanu." O însemnare din primăvara anului 1947, făcută pe un Triod, Bucureşti, 1930, am citit-o cu strângere de inimă: "Este cel mai sărac Paşte din viaţa mea, deoarece din cauza secetei ce a fost, n-avem nici mămăligă, dar necum cozonaci." Deşi n-a trecut prin închisorile comuniste, era permanent în atenţia Securităţii, pentru că iubea prea mult Biserica şi cărţile după care cânta la strană. Într-o zi, "agenţii" i-au percheziţionat casa, au adunat cărţile la care ţinea foarte mult, le-au scos în ogradă şi le-au dat foc, forţându-l pe blajinul dascăl să privească această monstruoasă "jertfă". Văpaia focului ce mistuia cea mai de preţ avere a cântăreţului din strana bisericii n-a reuşit să usuce lacrimile care-i şiroiau necontenit pe obraji. Era convins însă că strădaniile sale de slujitor credincios şi devotat vieţii creştine vor ieşi odată la lumină. "S-o găsi cineva să ne scoată din uitare şi să ne preţuiască lucrarea", spunea în cercul restrâns al familiei sale. "Un cântăreţ care cunoaşte bine meseria şi este înzestrat cu o voce frumoasă - consemna dascălul Vasile pe coperta unui Catavasier (Bucureşti, 1925) - nu este altceva decât o podoabă pentru biserica în care slujeşte. Contrariu este o nenorocire." Am dorit să facem amintirea pioasă a unui astfel de slujitor a cărui contribuţie la viaţa bisericească din satul Vlădeşti a fost deosebit de importantă la vremea lui. Este o pildă de devotament faţă de Sfânta Biserică, pe care dascălii care-şi cunosc menirea au împlinit-o în vechime şi o împlinesc şi astăzi aidoma confratelui lor Vasile Gălăţanu, al cărui nume trebuie înscris spre neuitare şi pomenit la loc de cinste între ctitorii şi binefăcătorii creştini din satul de pe Prut.