De la peisaje vibrante la liniștea icoanei
Între proaspeții absolvenți ai masterului de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București am regăsit-o și pe pictorița Maria Bîzîc. Prezentă adesea, alături de alți artiști plastici, în lumea expozițiilor din ultimii 15 ani, de la spații precum Ateneul Român, Biblioteca Națională a României la simeze în cadrul unor muzee reprezentative din București și din țară, Maria își împlinește acum visul de a fi învățat cum se pictează cu adevărat o icoană bizantină.
Lucrările de până acum ale Mariei Bîzîc, semnate până nu de mult Maria Iacob, sunt mai ales peisaje realizate în culori vibrante sau în cheie nostalgică, amintind de frumusețea traiului ancestral, artista manifestându-se cu mult talent și în redarea florilor în compoziții pline de prospețime, excelând în recompunerea atmosferei de la margine de sate pescărești, cu personaje forfotind în jurul bărcilor, năvoadelor și vâslelor.
Cunoscându-i lucrările de șevalet, am provocat-o să-și mărturisească trăirile din această nouă etapă a devenirii sale: „Absolvirea masterului de Artă Sacră a fost pentru mine un moment de mare bucurie și de recunoștință. M-am gândit la drumul parcurs, la oamenii pe care Dumnezeu i-a așezat în calea mea și la toate experiențele care m-au format în acești doi ani. Am simțit o recunoștință profundă față de profesorii care ne-au împărtășit cu generozitate din cunoștințele și experiența lor, dar și față de familia și prietenii care mi-au fost alături și m-au încurajat. Am simțit că absolvirea nu este un punct de sosire, ci începutul unei noi etape. Visul cu care am intrat pe porțile acestei facultăți a prins rădăcini și doresc să îl duc mai departe cu aceeași bucurie și credință. Ceea ce am primit în acești doi ani simt că trebuie împărtășit mai departe prin fiecare icoană pe care o voi picta”.
Bucuria unui iconar cu diplomă
Iconar cu diplomă, dar mai ales cu erminia bizantină însușită, Maria și-a ales pentru lucrarea de disertație reprezentarea în icoană a Bunei Vestiri. „Am descoperit că icoana nu este doar o imagine, ci o întâlnire tainică între credință, rugăciune și frumusețe. Simt că fiecare icoană este o nouă lecție. Am înțeles că, înainte de a așterne culoarea pe lemn, este important să lași icoana să se așeze mai întâi în suflet. Iar dacă, prin lucrările mele, voi reuși măcar uneori să aduc liniște, speranță sau să apropii un om de Dumnezeu, voi simți că acest drum are cu adevărat un rost”, spune artista.
În viața de toate zilele lucrează într-un departament al Primăriei Generale a Capitalei, explicația fiind că a absolvit o facultate tehnică, Inginerie Economică în Agricultură și Managementul Dezvoltării Rurale, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Artistă este însă mereu, pentru că din copilărie iubea culorile, desenul și joaca cu trusa de acuarele. Abia din 2010 a început efectiv să așeze primele tușe pe pânză și tot de atunci pictează fără încetare. În aceeași perioadă s-a ivit gândul tainic de a picta o icoană a Maicii Domnului. A îndrăznit cu adevărat abia de curând, când s-a înscris la masterul de Artă Sacră.
„Am simțit că Dumnezeu a lucrat în sufletul meu”
„Masterul a venit ca un răspuns la o chemare pe care o purtam în inimă de mulți ani. Simt că Dumnezeu mi-a îngăduit să fac primul pas spre împlinirea acelui vis născut cu aproape 15 ani în urmă și sper, cu ajutorul Lui, să continui acest drum cu aceeași bucurie, responsabilitate și recunoștință. Am venit la master cu dorința de a învăța să pictez icoane, dar am plecat cu mult mai mult decât atât. Am înțeles că icoana nu este doar o lucrare artistică, ci o mărturisire a credinței. În spatele fiecărui chip, al fiecărei culori și al fiecărui detaliu există un înțeles pe care nu îl bănuiam înainte. În acești doi ani am învățat că a picta o icoană înseamnă mai mult decât a stăpâni o tehnică. Este nevoie de studiu, exercițiu, răbdare, atenție și respect față de tradiția Bisericii”, se confesează Maria.
A mers la fiecare curs cu bucuria de a învăța ceva nou, fiind dornică să descopere tehnici noi, să observe cum lucrează colegii cu experiență în pictura de icoane și să învețe din fiecare sfat primit de la profesori: „Orele petrecute în atelier au fost pentru mine printre cele mai frumoase. Experiența pe care am dobândit-o în pictura de șevalet m-a obișnuit să exprim prin culoare și compoziție propria mea sensibilitate. Studiul icoanei m-a învățat însă că frumusețea ei nu stă în amprenta personală a pictorului, ci în fidelitatea față de adevărul de credință. Poate cea mai mare schimbare din viața mea este că astăzi privesc această chemare cu mai multă smerenie. Am simțit că Dumnezeu a lucrat, în tăcere, și în sufletul meu”.