De mâine, vremea se va încălzi
Meteorologii anunță o încălzire a vremii începând de mâine, 15 octombrie, și până în data de 18 octombrie, în acest interval în majoritatea regiunilor țării fiind prognozate valori termice diurne maxime cuprinse între 17 și 19 grade Celsius.
În perioada 18-25 octombrie însă se va înregistra o nouă scădere a valorilor termice, dar acestea vor fi, în general, apropiate de cele specifice pentru perioada respectivă, precizează Administrația Națională de Meteorologie. În București vremea se va încălzi, temporar, după data de 15 octombrie, urmând ca temperaturile să revină apoi la valorile normale pentru această perioadă. Probabilitatea pentru ploi locale, în general slabe, se va menține relativ ridicată în mare parte a intervalului de referință. Probabilitatea pentru ploi în Muntenia și Dobrogea va fi mai ridicată după data de 20 octombrie, respectiv după 17 octombrie în Oltenia. În estul Transilvaniei sunt posibile din nou precipitații sub formă de lapoviță după data de 19 octombrie.
O scădere de temperatură este estimată, din nou, pentru intervalul de prognoză 18-25 octombrie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată după data de 18 octombrie. Estimarea ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.