De Sfântul Ilie, sute de pelerini sunt aşteptaţi la Vlădiceni
Frumoasa şi impunătoarea biserică a Mănăstirii Vlădiceni şi-a prăznuit hramul nu de mult, de ziua Sfântului Evanghelist Ioan, dar obştea mănăstirii se pregăteşte de cel de-al doilea hram.
Părintele arhimandrit Arsenie Butnaru, stareţul acestui aşezământ monahal, ne-a spus: "Aşteptăm cu bucurie ca pelerinii să ne treacă din nou pragul în număr mare la 20 iulie, de ziua Sfântului Mare Prooroc Ilie, când prăznuim hramul paraclisului din incinta mănăstirii noastre". După spusele părintelui stareţ, în fiecare an de hram sosesc aici câteva sute de credincioşi, atraşi atât de atmosfera de rugăciune, liniştea şi frumuseţea locului, cât şi de icoana Maicii Domnului adusă de la Muntele Athos şi de moaştele ce se păstrează aici.
Strădanii la refacerea aşezământului
Mănăstirea Vlădiceni a avut un trecut zbuciumat, fiind distrusă în vremea Primului Război Mondial, refăcută ulterior, dar pustiită de comunişti şi transformată în biserică de mir. "Reconstruirea Mănăstirii Vlădiceni a început după 1992, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de atunci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care şi-a dat multă osteneală în această lucrare", ne-a mai spus arhim. Arsenie Butnaru, care pe atunci era diacon. Tot de la părintele stareţ am mai aflat că PS Calinic a fost "sufletul şi motorul" întregii activităţi de refacere, deoarece s-a zbătut foarte mult şi a obţinut toate aprobările necesare pentru construcţii, mergea zilnic şi cerceta felul în care se făceau lucrările, având un rol important şi în strângerea fondurilor necesare de la diverse parohii unde credincioşii făceau donaţii pentru mănăstire. Preasfinţitul Calinic a dorit ca biserica să fie o copie a celei de la Putna, însă putem spune că a ieşit chiar mai frumoasă decât aceea. Sub oblăduirea aceluiaşi ierarh s-au construit în paralel casa monahilor şi stăreţia, iar faptul că acum la Vlădiceni pelerinii găsesc o adevărată grădină a raiului este urmarea firească a acelor strădanii din anii de început.