Debutul „Şcolii de Vară“ în Protoieria Slatina I Sud
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor şi-a intensificat activitatea catehetică pentru copii şi tineri, la începutul vacanţei de vară. „În sprijinul părinţilor slujitori, au venit cadrele didactice de religie care au propus şi iniţiat, pentru perioada vacanţei, şcoli de vară, în cele cinci zone de cercuri pedagogice Balş, Drăgăneşti-Olt, Slatina, Caracal şi Corabia“, a declarat prof. Florica Grecu, inspector de specialitate. Prima săptămână de vacanţă a debutat în Protoieria Slatina I Sud, la Liceul cu Program Sportiv din Slatina, cu activitatea „Bunele maniere la micii creştini“. În prima parte, prof. Odeta Vâlcea a pregătit pentru cei prezenţi o prezentare PowerPoint despre bunele maniere şi cum trebuie să pregătim o masă pentru creştini. Partea a doua a constat într-o probă practică - aranjarea unei mese, iar în ultima parte, elevii au vizionat filmul educativ „Pentru numele Meu“. La activitate au participat copii cu dizabilităţi de la căsuţele de tip familial „Mugurel“ şi „Luminiţa“ din Slatina, împreună cu elevi ai Şcolii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu“, ai Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“, ai Şcolii Gimnaziale „George Poboran“ şi elevii Liceului cu Program Sportiv Slatina.