Decorații pentru patru etnici români din Ucraina

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 04 Iunie 2026

Un preot și trei profesori, toți etnici români din Ucraina, au fost decoraţi de preşedintele României, Nicuşor Dan, în semn de apreciere pentru protejarea drepturilor lingvistice şi educaţionale ale persoanelor aparţinând minorităţii române din această ţară. Astfel, conf. univ. dr. Kristiniia (Cristina) Paladian, şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale din Cernăuţi, director al Centrului de Filologie Română Comparată „Grigore Bostan” din cadrul aceleiași universități, preşedinte al organizaţiei „Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi” şi redactor al revistei „Glasul Bucovinei”, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A - „Literatură”, iar părintelui Mykhailo Steharesku (Mihail Stegărescu), preot paroh al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hagi-Curda (Komîşivka), raionul Ismail, regiunea Odesa, i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria G - „Culte”. Olena Nandrysh (Elena Nandriş), profesor de muzică, şef al Secţiei de Cultură, Sport, Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Mahala, vicepreşedinte al Societăţii de Cultură „Grigore Nandriş”, al Societăţii „Doamnele Române”, fondator şi coordonator artistic al ansamblurilor „Urmaşii lui Ştefan” şi „Vocea Neamului” din comuna Mahala, şi Ivan (Ion) Stroia, profesor de muzică la Şcoala de Arte pentru copii din oraşul Reni, conducător artistic, dirijor şi fondator al ansamblurilor „Mugurel” şi „Haiducii”, au primit Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, Categoria B - „Muzică”.