Denia Canonului la Paraclisul Catedralei episcopale din Severin

Data: 03 Aprilie 2014

Câteva zeci de dreptslăvitori creştini severineni au luat parte la slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârşită miercuri seara în Paraclisul Catedralei episcopale din municipiu. În mijlocul credincioşilor s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, care a slujit această ceremonie a pocăinţei înconjurat de soborul de preoţi ai sfântului lăcaş de închinare.

Cele aproape patru ceasuri de rugăciune sobornicească şi meditaţie duhovnicească au fost presărate cu frumoasele imne specifice melosului bizantin, executate cu dăruire de cele două grupuri psaltice ale catedralei, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Cuvios Nicodim“.

La finalul slujbei, Preasfinţitul Nicodim a vorbit celor prezenţi despre minunata teologie a pocăinţei continută de versurile Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a arătat că „deşi este una dintre cele mai lungi slujbe ale Bisericii, Denia Canonului din săptămâna a cincea a Postului Mare este un fericit prilej de cercetare a sinelui şi de convorbire sinceră cu Dumnezeu. În timpul citirii Canonului, creştinul are posibilitatea de a-şi cufunda inima şi mintea în rugăciune, de a cugeta la relele săvârşite şi de a ruga pe Dumnezeu să îl miluiască, în tonul stihului cântat la strană: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!»“ În încheiere, Preasfinţia Sa i-a invitat pe credincioşi la celelalte slujbe arhiereşti ce se vor săvârşi în această săptămână: Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, de vineri seara, Sfânta Liturghie arhierească de duminică şi Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, de duminică seara. (Cătălin Cernătescu)