„Deprecierea leului nu ajută pe nimeni“

Data: 12 Iulie 2012

Rata oficială de schimb a atins, luni, cel mai ridicat nivel din istorie, de 4,5275 lei/euro.

Deprecierea leului nu va duce la creştere economică în România, întrucât lipsesc capacităţile excedentare de producţie care să susţină o ofertă puternică, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pe de altă parte, şeful BNR afirmă că nici măcar exportatorii nu sunt foarte fericiţi cu deprecierea monedei naţionale, din cauză că au o structură vulnerabilă şi reclamă mai degrabă stabilitate decât un curs volatil. În completare, analistul Florin Câţu a explicat că mare parte din exportatori nu mai doresc deprecierea, întrucât un grad relativ înalt din mărfurile exportate înglobează importuri, astfel că o creştere a cursului se resimte în costuri. Rata oficială de schimb a atins, luni, cel mai ridicat nivel din istorie, de 4,5275 lei/euro. Potrivit dealerilor, banca centrală a intervenit indirect pentru a tempera deprecierea leului, însă a vândut volume reduse de valută, spre deosebire de alte dăţi, când BNR a intervenit mai agresiv şi a vândut volume importante de euro. De la începutul acestui an, leul a scăzut cu 4,72% în raport cu euro. Investiţiile rămân în continuare cea mai mare problemă a creşterii economice, apreciază guvernatorul BNR. "Ca să ai creştere economică, trebuie să creezi locuri de muncă şi să îţi crească productivitatea. De aici încep complicaţiile. În primul rând, e nevoie de investiţii. E clar că România are o lipsă a economisirii şi ne trebuie capital străin. Am vrea să fie capital românesc, dar acest capital românesc, din păcate, a dispărut. Investiţiile interne sunt limitate şi nu avem mecanisme de a stimula prea mult economisirea sau acumularea, pentru că ar scădea consumul. Un om nu poate în acelaşi timp să crească şi rata economisirii, şi rata consumului. (...) Investiţiile, în continuare, rămân marea problemă a creşterii economice", a spus Isărescu.