Despre antiseptice şi dezinfectante
Prevenirea apariţiei unor boli este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor şi veselei, utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, utilizarea apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliate corespunzător.
A fi atenţi la igienă şi a spăla mâinile în mod corespunzător, de fiecare dată, contribuie în mod semnificativ la reducerea riscului de îmbolnăviri. Riscul de contaminare microbiană a produselor alimentare şi, consecutiv, riscul de apariţie a îmbolnăvirilor a făcut ca produsele pentru curăţenie (cu efecte antiseptice sau dezinfectante) să fie utilizate pe scară largă, de toată populaţia. Antisepticul este definit ca substanţa care are proprietatea de a inhiba creşterea microorganismelor sau chiar de a le a distruge (un antiseptic poate acţiona atât pe suprafaţa, cât şi în interiorul organismului). Dezinfectantul este definit ca substanţa care are proprietatea de a distruge microorganismele din mediul din afara corpului (de pe obiecte, de pe suprafeţe). Pentru a controla răspândirea bolilor, cea mai eficientă metodă, la nivel mondial, s-a dovedit a fi utilizarea săpunului. Astfel, principala regulă de igienă a devenit spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, ceea ce ne ajută să ne protejăm de apariţia unor boli cum ar fi, de exemplu, enterocolitele, hepatita virală. Auzim adesea sau vedem în reclame despre diferite săpunuri sau despre detergenţi, că, spre deosebire de alte produse, au avantajul de a distruge bacteriile, aproape în totalitate. Activitatea antimicrobiană a unui produs (antiseptic sau dezinfectant) variază foarte mult, în funcţie de structura acestuia, de prezenţa altor particule de natura organică, de concentraţia substanţelor antiseptice sau dezinfectante în produsul respectiv, de temperatura mediului sau de alţi factori. Deoarece activitatea antimicrobiană variază în limite largi, există unii termeni mai specifici pentru a o defini. Folosirea terminaţiei de "-static" semnifică acţiunea de inhibare a creşterii microorganismelor. Astfel, termenii de bacteriostatic, fungistatic, sporostatic se referă la inhibarea creşterii bacteriilor, a fungilor, respectiv a sporilor. Folosirea terminaţiei de "-cid" semnifică acţiunea de distrugere, de omorâre a microorganismelor. Astfel, termenii de bactericid, fungicid, sporicid semnifică distrugerea bacteriilor, a fungilor, respectiv a sporilor. Săpunul a fost considerat a fi principalul mijloc pentru curăţare, având totodată şi efect bacteriostatic. Diferenţa esenţială dintre săpun şi detergenţi constă în faptul că moleculele de săpun se formează în mod natural şi sunt biodegradabile, în timp ce detergenţii sunt obţinuţi pe cale sintetică, prin sinteze în laborator (detergenţii pot fi sau nu biodegradabili).