Despre roadele pământești, despre roadele cerești
Astăzi, în lume, rabdă de foame 820 milioane de oameni. Peste trei decenii, muritorii de foame vor ajunge la 2 miliarde. Asta ne spune un raport ONU, publicat la 15 iulie 2019. Nu vom găsi, însă, în acest raport nimic despre cele 820 milioane de suflete care rătăcesc, suferă, plâng, imploră, fiecare de la Dumnezeul lui, hrană sufletească, mângâiere, alinare, speranță, mântuire. Nu trebuie să uităm că în cele 820 milioane de trupuri, ca şi în cele 7,620 miliarde de ființe umane inventariate pe Terra la 1 ianuarie 2019, se frământă tot atâtea suflete care nu vor fi niciodată complet inventariate, decât poate la Judecata de Apoi.
Autorii Planului global Zero Hunger Challenge estimează că ar fi necesară o suplimentare a finanțării cu 267 miliarde de dolari, pe an, pentru eliminarea foametei. Nimeni nu ne spune, însă, de câte miliarde ar fi nevoie pentru păstrarea credinței. Sau dacă religia, rugăciunea, credința au vreun rol în salvarea omenirii de la moartea prin foame și sete, spaimă și deznădejde. Așadar, nimic despre hrana spirituală.
Se știe doar că numărul ateilor și al agnosticilor va crește de la 1,1 miliarde la 1,3 miliarde, în următorii ani. Pe de altă parte, s-a constatat că omul cu cât este mai ghiftuit, cu atât are tendința să își trădeze credința și să-și uite rugăciunile, după cum arată studiile Less Religion, more Money: Countries get wealthier as they become more secular (Mai puţină religie, mai mulţi bani: Țările devin mai bogate pe măsură ce devin mai secularizate - https://www.newsweek.com/less-religious-countries-more-prosperous-study-says-1032778) și Croyance et PIB: les pays les plus riches sont les moins religieux (Credinţă şi PIB: cele mai bogate țări sunt cele mai puțin religioase - https://www.h24info.ma/monde /croyance-et-pib-les-pays-les-plus-riches-sont-les-moins-religieux/). O cercetare realizată de Pew Research Center, think tank american specializat în analiza religiei, a demonstrat că există o corelație între nivelul PIB-ului pe cap de locuitor și gradul de religiozitate. Astfel, cu cât o țară este mai bogată, cu atât locuitorii ei cred mai puțin în Dumnezeu. De exemplu, în țări foarte sărace, precum Pakistanul, Ghana, Senegalul, gradul de religiozitate este de aproape 100%. La celălalt capăt al spectrului, Franța, Regatul Unit sau Japonia, țări bogate, înregistrează un procent de sub 20% din populaţie. Aşadar, 1 din cele 7 păcate capitale, patima îmbuibării, gastrimargia, lăcomia sau „nebunia pântecului”, condamnată în veacurile IV-V de Părinții pustiei și Evagrie Ponticul (Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui - ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014), revine la modă în secolul nostru ca una dintre ipostazele patologice ale consumerismului contemporan.
Şi totuşi, spre surprinderea liderilor seculari și a experților, secolul XXI a început cu o renaştere a religiei, la nivel mondial. Este momentul să ne reamintim cuvintele profetului Isaia: „Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui Nume este sfânt: Sălășluiesc într-un loc înalt și sfânt și sunt cu cei smeriți și înfrânți, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit și să îmbărbătez pe cei cu inima frântă“. Să ne reamintim de mana legendară, adunată în fiecare dimineață de fiii lui Israel în pustie, simbol al roadelor spirituale. [Is. 57:15; Deut. 8:2-3].
Când crizele globale ne asediază, când tragediile semenilor noștri își trimit armiile de tsunami peste orizonturile planetei, poate că ar fi bine să murmurăm versetul Psalmistului: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu și neumblat și fără apă“ [Psalmul 62:1-3].
Politicianul şi economistul nu ar trebui să uite spusele lui Iisus către Apostoli: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteţi” [Ioan 4:32]. Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui“ [Ioan 4:34]. El continuă să ne lumineze și în secolul XXI și ne spune nouă, mai învățați sau mai puțin învățați, așa cum i-a răspuns și ispititorului neotestamentar: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ [Matei 4:4]. Ideea hranei spirituale, a roadelor dumnezeiești, crescute din Logosul divin, nu este specifică numai discursului hristic, ci are o tradiție îndelungată în istoria biblică și o origine mozaică. Astfel, Moshe ben Amram, pentru evrei, primul profet al iudaismului, autorul inspirat al Torei, Moise, pentru creștini, și Moussa, pentru arabi, este cel dintâi care afirmă că „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului“ [Deut 8:3]. Din păcate, profetul Moshe ben Amram a fost pedepsit de Iahve: el nu va ajunge nici în Țara Făgăduinței, C(a)nnaan, nici nu va afla că Logosul avea să Se întrupeze („Cuvântul S-a făcut trup“) și să Se preschimbe misterios în pâinea noastră cea de toate zilele: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu“ [Ioan 6:51].
Dincolo de interpretarea strict teologică, ne luăm îndrăzneala să înțelegem prin ingurgitarea Cuvântului o preaslăvire și o glorificare a Cărții ca tabernaclu, chivot, în care se păstrează înțelepciunea universală, sacră și profană, divină și umană.
Nu putem încheia, iată, decât cu vorbele de dincolo de milenii ale profetului Ieremia: „Aflat-am cuvintele Tale și le-am sorbit și cuvântul Tău a fost bucurie și veselie pentru inima mea, că s-a chemat asupra mea numele Tău, Doamne, Dumnezeul puterilor“ [Ieremia 15:16].