Destituirea unei profesoare agresive, o premieră în învăţământ
Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Stelian Fedorca, a hotărât, în premieră în învăţământul bucureştean, desfacerea contractului de muncă al profesoarei de geografie Elena Stan, de la Şcoala 162, care a fost reclamată la Poliţie că a lovit o elevă în timpul orelor de curs. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectorul Şcolar General al Municipiului Bucureşti (ISMB), remis ieri agenţiei Mediafax, ca urmare a prezentării Raportului Comisiei de cercetare în Consiliul profesoral al Şcolii cu clasele I-VIII nr.162, din data de 21 martie, directorul şcolii a propus sancţionarea profesoarei Elena Stan cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, conform prevederilor Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic. „Aceasta se face vinovată de lovirea în timpul orelor de curs a elevei Mihai Mariana“, se arată în comunicat.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, consideră că este foarte bună decizia Inspectoratului Şcolar Bucureşti de a desface contractul de muncă profesoarei de geografie care a bătut o elevă, spunând că organizaţia sa nu sprijină asemenea abuzuri. „Foarte bine a procedat ISMB în cazul profesoarei de geografie. Trebuie să se pună punct la asemenea abuzuri din partea profesorilor; rolul acestora nu este să bată copiii, iar în asemenea condiţii, inspectoratul trebuie să dea dovadă de exigenţă“, a declarat Cornea. Liderul FSLI a precizat că organizaţia pe care o reprezintă nu apără şi nu va apăra niciodată pe cei care încalcă legislaţia din învăţământ sau normele existente în şcoli. Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, spune, în legătură de demiterea profesoarei de geografie care a bătut o elevă, că nu pot fi tolerate agresiunile la adresa elevilor, aşa cum nu pot fi acceptate nici cele la adresa cadrelor didactice. Nistor este de părere că decizia Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, este una bună, dacă este luată în conformitate cu prevederile legale. „Consider că orice decizie luată în conformitate cu prevederile legale este bună. În acest caz, cu siguranţă au avut loc discuţii cu colegii profesoarei şi cu elevii din şcoala respectivă, astfel că decizia, luată, iniţial, de Consiliul profesoral, este una bună“, a declarat Nistor, ieri, pentru Mediafax.