Devil in disguise. Despre I Regi 28, 13-14

Deşi titlul pare mai degrabă o referire la bine-cunoscuta melodie a lui Elvis Presley, totuşi subiectul este cât se poate de serios şi grav. Saul apelează, înainte de o luptă decisivă cu filistenii, la o vrăjitoare din localitatea Endor, căreia îi cere să-l „scoale“ pe Samuel.

Femeia îl ascultă şi descrie ceea ce vede: „Văd parcă un dumnezeu, ieşind din pământ“ (I Regi 28, 13). Saul îi cere detalii despre viziune, iar vrăjitoarea continuă: „Iese din pământ un bărbat foarte bătrân, îmbrăcat cu o haină lungă“. Acum urmează partea cea mai interesantă: „Atunci a cunoscut Saul că acela este Samuel şi a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat“ (v. 14). A apelat Saul la practici interzise? S-ar părea, după cum decurge textul biblic, că profetul Samuel a fost sculat din morţi de vrăjitoare şi i-a transmis mesaje foarte reale lui Saul, vestindu-i chiar viitorul: „Domnul face ceea ce a grăit prin mine: Va lua Domnul domnia din mâinile tale şi o va da lui David, aproapele tău. ş...ţ Şi va da Domnul pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor; mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine şi tabăra lui Israel o va da Domnul în mâinile Filistenilor“ (v. 17, 19). De altfel, vrăjitoarea este numită în ebraică baalat ov, literal „stăpâna duhului mort“, şi s-ar înţelege, din ebraică, astfel că ea avea într-adevăr puteri supranaturale. Pe de altă parte, invocarea morţilor era interzisă în Vechiul Testament, fiind încriminaţi atât cei care „cheamă duhurile morţilor“ şi „îi cercetează pe morţi“ (Deuteronom 18, 10-12; Levitic 20, 27), cât şi cei care apelează la aceia (Levitic 19, 31; 20, 6; Isaia 8, 19-20). După Levitic 20, 27 practicanţii necromanţiei trebuiau ucişi prin lapidare. Textele de mai sus par să susţină posibilitatea ca duhurile celor morţi să fie invocate, chiar dacă practica în sine rămâne sub interdicţie. De altfel, aceasta este şi credinţa sinagogii, exprimată în Talmud. O incursiune în literatura patristică va arăta însă complexitatea înţelegerii pasajului biblic. Cine stăpâneşte peste duhurile celor adormiţi? Sf. Iustin Martirul şi Filozoful este de acord că duhurile drepţilor Vechiului Testament erau ţinute sub puterea demonilor. „Iar că sufletele rămân (şi după despărţirea de trup), v-am dovedit-o din aceea că şi sufletul lui Samuel, la cererea lui Saul, a fost chemat de către ventrilocă. Se vede, deci, că toate sufletele drepţilor şi profeţilor de felul acesta se găseau sub stăpânirea unor astfel de puteri, cum era şi aceea care se mărturiseşte din faptă că era în ventrilocă“ (Dialogul cu iudeul Trifon, 105, în: Apologeţi de limbă greacă, trad. T. Bodogae/ O. Căciulă/ D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, PSB 2, pp. 216-217). De la Origen s-a păstrat o tâlcuire făcută pasajului. El începe prin a arăta că unii interpretează altfel textul, aceştia argumentând că profetul nu poate fi ţinut în iad şi ridicat de vrăjitoare, ci în realitate un demon care o poseda pe vrăjitoare s-a prefăcut în Samuel. Origen, însă, nu agreează această explicaţie; de aceea, se întreabă mai întâi care este intenţia Scripturii. „Dar pe cine a văzut femeia? Pe Samuel. De ce, atunci, pasajul nu spune «femeia a văzut un demon care pretindea că este Samuel»? Ci este scris: «a cunoscut Saul că era Samuel». Dacă nu era Samuel, ar fi trebuit să scrie: «Saul a avut impresia că era Samuel»“. Ceea ce explică Origen este faptul că persoana narativă, autorul, adică Duhul Sfânt care a inspirat Scripturile, pare că afirmă identitatea lui Samuel. „Aceasta demonstrează că lucrurile scrise nu sunt false şi că Samuel este cel care s-a ridicat“. V. 13 vorbeşte de „dumnezei“. Origen crede că „probabil, duhurile sfinte ale profeţilor au venit împreună cu Samuel când acesta s-a ridicat. ş...ţ Sau, poate, erau îngeri cei care au venit cu duhurile“. Origen crede de altfel că demonul nu ar fi putut profeţi cele ce aveau să se întâmple, ci acesta era însuşi Samuel. Tertulian este însă primul care contestă pretenţia vrăjitoriei de a putea ridica sufletele morţilor, vorbind de „această înşelăciune a duhului rău, care se ascunde sub masca celor morţi“. „Astfel, şi în acea speţă de magie, care se crede că scoate sufletele din infern şi le face vizibile, este tot puterea înşelătoriei: mai dibace desigur, fiindcă produce vedenii, fiindcă face să apară în închipuire şi trupul; nu este greu să i se amăgească ochii în afară celui ce este uşor să i se orbească vederea dinăuntru a minţii. ş...ţ Şi cred că vrăjitorii pot aceasta prin minciună şi nu i-a fost mai puţin cu putinţă duhului vrăjitoresc să imite sufletul lui Samuel, pe când Saul cerea sfat nu numai de la Dumnezeu, ci şi de la morţi. Departe de noi, de altfel, să credem că sufletul vreunui sfânt sau al vreunul profet a fost scos din infern de demon, fiindcă noi am învăţat că «însuşi satana se va preface în înger al luminii», nu numai în om al luminii, pretinzându-se Dumnezeu până la sfârşit, având a face semne şi arătări prevestitoare pentru a doborî, dacă va putea, pe cei aleşi“ (Despre suflet, 57, 5. 6-8, în: Apologeţi de limbă latină, trad. N. Chiţescu/E. Constantinescu/P. Papadopol/D. Popescu, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, PSB 3, p. 334). Vederea lui Samuel de către vrăjitoare, o închipuire demonică Cea mai amplă explicaţie o oferă însă Sf. Eustaţiu al Antiohiei, care a scris special împotriva lui Origen. El îl combate pe alexandrin, considerând că demonii nu au puterea să ridice morţii, ci doar Dumnezeu (Despre vrăjitoare, împotriva lui Origen, 3, 2). El observă că textul nu spune exact că „Samuel a fost ridicat din morţi prin vrăjitoare“, ci doar că vrăjitoarea afirmă această prin puterea demonică (3, 8-9), iar Saul „a cunoscut că este Samuel“, din auzite, nu cu adevărat (3, 9). De altfel, Saul fusese posedat de un demon, referire la boala nevrotică de care suferea, şi este binecunoscut că demonul se poate preface şi în înger de lumină (II Corinteni 11, 14-15). Sf. Eustaţiu continuă argumentarea, arătând incoerenţa afirmaţiilor lui Origen. Dacă Samuel ar fi fost sculat din morţi, dar era lipsit de trup, atunci nu era cu adevărat Samuel, pentru că persoana umană e compusă din suflet şi trup. Dar dacă avea şi trup, cum se face că Saul nu l-a văzut? Această dilemă arată că „dacă Samuel era invizibil, atunci era fără îndoială fără trup. Iar dacă era transparent, într-o formă necorporală, cum atunci profetesa pitiană spune invers, anume că vede un om ridicându-se din pământ, înfăşurat în mantie“? (5, 4). Sf. Eustaţiu consideră deci că nu era vorba de Samuel, ci de o închipuire demonică. De altfel, chiar detaliul mantiei, care în Septuaginta este numită „dublă“, infirmă posibilitatea ca cel care se arată doar vrăjitoarei să fie Samuel, căci mantia dublă în care era înfăşurat amintea de înmormântare, or drepţii sunt înveşmântaţi în viaţa de dincolo în haină strălucitoare (6, 6-7). Pe de altă parte, Saul nu l-a văzut, pentru că o întreabă pe vrăjitoare ce vede ea. Pentru Sf. Eustaţiu aceasta înseamnă punerea la îndoială a faptului că Saul „a cunoscut“ (7, 1), o formulare folosită de Origen în argumentare sa. Sf. Eustaţiu oferă apoi un exemplu împotriva afirmaţiei lui Origen că Scriptura ar susţine ridicarea lui Samuel. În IV Regi 18, textul biblic spune că profeţii falşi ai lui Baal „profeţeau“. S-ar înţelege că ceea ce făceau ei este adevărat, totuşi contextul demonstrează că strădaniile lor nu au fost ascultate şi că au fost dovediţi mincinoşi de Sf. Prooroc Ilie (8, 5-7). La fel în Egipt, în conflictul cu Moise şi Aaron, textul biblic spune despre magii egipteni că au făcut la fel, imitând apariţia sângelui şi a broaştelor, totuşi acţiunile mincinoase ale lor nu sunt puse pe picior de egalitate cu minunile făcute de Iahve prin Moise şi Aaron (9, 3-4). De fapt, magiile egiptenilor au fost doar în închipuire (9, 7). „Dumnezeii“ pe care vrăjitoarea spune că îi vede nu sunt oamenii sfinţi, ci demonii a căror pretenţie a fost de a se face egali cu Dumnezeu, pretenţia în urma căreia au şi căzut (10, 2). Un alt argument că diavolul luase înfăţişarea lui Samuel este faptul că Saul i se prosternează şi nu e oprit, pentru că adevărata adorare se cuvine doar lui Dumnezeu (10, 9). „În mod ingenios, demonul a imitat graiul profetic“ Într-adevăr, în Septuaginta, vrăjitoarea este numită engastrimythos, „cea care vorbeşte din stomac“, sau „ventrilocă“. S-ar deduce deci să Septuaginta însăşi contestă puterea vrăjitoarei de a stăpâni morţii, sugerând că mai degrabă glasul simulat îi venea din stomac (cf. Rowan A. Greer/Margaret M. Mitchell, The „Belly-Myther“ of Endor. Interpretations of I Kingdoms 28 in the Early Church, Society of Biblical Literature, Atlanta, 2007, pp. XI-XVIII; din această lucrare am preluat traducerile textelor din Origen şi Sf. Eustaţiu, precum şi trimiterile la Sf. Iustin şi Tertulian). În fine, şi Sf. Grigorie de Nyssa a compus o scurtă tâlcuire a episodului, combătând părerea lui Origen, fără să-l numească. În Despre pitonisă, arată că între drepţi şi păcătoşi prăpastia este de netrecut, încât „fără voie nu s-ar fi putut face acest lucru întrucât ar însemna că s-ar fi permis diavolului să treacă el peste această prăpastie şi să mute pe acel sfânt prooroc din mijlocul cetei celor sfinţi în alt loc, iar pe de altă parte nici acest lucru n-ar fi posibil, căci nici n-ar fi fost în stare, dar nici n-ar fi vrut ca lucrurile cele bune să se amestece în cele rele“ (în: Scrieri. Partea a doua, trad. T. Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, PSB 30, p. 131). Sf. Grigorie spune că demonii au scornit diverse moduri de înşelare a oamenilor, unul dintre acestea fiind „vorbirea din stomac sau pitonia“, „demonul care sălăşluia în pântecele ghicitoarei, arătându-i-se femeii sub diferite înfăţişări“. De asemenea, diavolul l-a făcut pe Saul să creadă în realitate că este Samuel, mai ales că acesta este descris în mantia sa (p. 132). Referirea la vederea „dumnezeilor“ devine pentru Sf. Grigorie o dovadă a acţiunii demonice: „În acea vorbire din stomac acele duhuri diavoleşti au făcut pe femeie să spună că sunt zei“ (p. 132-133). Aparentă este şi anunţarea viitorului: „Unde se părea că a vorbit Samuel, au fost numai simulate vorbele lui, atunci când în mod ingenios demonul a imitat graiul profetic, conchizând (din cele cunoscute) la cele ce probabil se vor întâmpla în viitor“ (p. 133). Iată, deci, că ceea ce era citit în lectura ebraică şi părea să confirme realitatea necromanţiei este dovedit de interpretarea patristică ulterioară ca fiind „a devil in disguise“.