Dezbatere despre marile încercări ale libertăţii
Radio România Cultural şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti vor organiza, pe 21 decembrie, în Biblioteca Facultăţii de Litere, o dezbatere despre marile încercări ale libertăţii post-decembriste. După 20 de ani, în ziua istorică de 21 decembrie 2009, personalităţi din două generaţii diferite, dar nu antagonice, vor discuta faţă în faţă despre principalele momente ale revoluţiei morale pe care societatea românească a traversat-o după decembrie 1989: reconstrucţia culturală şi restaurarea valorilor, libertatea de expresie, politizarea şi depolitizarea instituţiilor culturale, identitatea naţională şi integrarea europeană, cultura şi subcultura, cenzura economică, modelele post-decembriste, cultura în umbra audienţei şi a tirajelor capitaliste. „Cum suntem după 20 de ani şi cum vom fi peste încă două decenii? Alte două întrebări la care moderatorii dezbaterii, Elena Vlădăreanu, Corina Negrea şi Radu Croitoru, vor încerca să răspundă, alături de invitaţii lor, decanul Facultăţii de Litere, prof. dr. Liviu Papadima, Florin Iaru, lect. dr. Simona Popescu, Dan Perjovschi, Hanno Hofer, Alexandru Tomescu, Gianina Cărbunariu şi Daniel Funeriu“, conform Agerpres. Radio România Cultural va difuza dezbaterea în direct, între orele 11:00 şi 13:00, pe toate frecvenţele şi pe internet.